Cum se castiga autoritatea?
Autoritatea nu se da, ea se castiga. Asta ii spuneam mai de mult unui coechipier care imi spunea ca imi spunea ca nu are autoritatea sa ii spuna lui X sa duca la bun sfarsit un task deoarece X nu ii este subordonat. Si daca ai fi seful lui X? I-ai da un ordin si tu dintr-odata ai fi o alta persoana pe care acesta ar asculta-o?
Si atunci cum de unii sefi – am intalnit in experienta n cazuri de acest tip – nu sunt ascultati de catre subordonatii lor? Doar ei au toata autoritatea formala de care au nevoie. Chiar un astfel de sef ma intreba acum ceva vreme cum sa faca sa aiba autoritate in fata echipei pe care in mod formal o conduce.
M-am gandit la cateva modalitati de a castiga autoritatea pe care sa i le impartasesc cu drag. Pentru orice alte sugestii, sunt sigura ca respectivul sef ar fi mai mult decat recunoscator.
Ca sa incepem cu inceputul, ce inseamna autoritatea? Inseamna sa fii urmat de oameni. De ce te-ar urma oamenii? Pentru ca le poti demonstra ca tu stii drumul si ca ii vei ajuta pe fiecare dintre ei sa ajunga la capatul drumului cu succes.
Cum le arati oamenilor ca tu stii drumul si ca urmandu-te vor ajunge la capatul lui?
- Autoritatea expertului – Atunci cand echipa ta simte ca are ce invata de la tine si atunci cand ei te recunosc ca fiind un specialist in domeniul tau de activitate, mai mult ca sigur ca ei vor merge pe mana ta si se vor lasa condusi de tine.
- Autoritatea problem-solverului – Daca tu esti cel care poate si rezolva probleme cu care se confrunta proiectul si membrii echipei, atunci poti fi sigur ca vei fi considerat o autoritate si cuvantul tau va fi important.
- Autoritate aspirationala – Poti fi o autoritate in fata echipei tale atunci cand reprezinti cat mai multe din atributele unui ideal pentru ei. Daca esti un model catre care echipa ta va dori sa tinda – moral, profesional, personal, prin stilul de viata – vei avea si autoritatea necesara in fata lor.
- Autoritatea exemplara – Puterea exemplului, pe scurt. Arata-le ca tu poti ajunge la capat, arata-le cum si ei vor face ca tine.
- Autoritatea pasional-vizionara – Daca te demonstrezi a fi un leader charismatic si le arati oamenilor ca pui pasiune in ceea ce faci, daca le arati ca iti pasa de ei si le insufli entuziasm, atunci oamenii te vor urma cu placere si se vor implica emotional alaturi de tine si de proiectul pe care il conduci.
- Autoritatea consecintelor – Desi nu o practica pe care o incurajez, dar foarte obisnuita in managementul traditional, o alta modalitate de a castiga autoritatea este prin puterea lui “daca nu, …” combinata cu cea a lui “daca da, …”. Arata-i echipei ce se va intampla daca nu te va urma. Si arata-i ce se va intampla daca te va urma cu succes. Biciul si zaharelul, recompense si penalizari. Cu mentiunea, ca aceasta este modalitatea la care apeleaza toti cei care nu le stapanesc pe celelalte de mai sus.
Sindromul exceptiei de la regula
Premisa – Fiecare dintre noi isi doreste sa fie deosebit, sa fie o exceptie de la regula si sa fie tratat deosebit de cei din jur. Charles Osgood are un citat simpatic pe tema asta – “There are no exceptions to the rule that everybody wants to be an exception“. Credem in plus si ca putem sa schimbam oamenii, sa ii facem sa se poarte – macar cu noi – altfel decat o fac de obicei.
Situatie rezultanta – Tocmai de aceea probabil ca ne vom gasi macar o data in situatia urmatoare. Petrecem timp sau lucram cu un om despre care stim ca are un caracter indoielnic sau care stim ca are un comportament care nu corespunde principiilor noastre. Spre exemplu, stim ca persoana in cauza are o reputatie din trecut cum ca minte, manipuleaza, este egoista, insala, fura sau cate si mai cate. Si totusi, alegem sa colaboram sau sa fim prieteni cu respectivul.
Motivatii – La ce ne gandim de obicei in momentele astea? Fie ca noi il vom putea schimba pe respectivul om, fie ca noi suntem deosebiti si cu noi el nu va aborda acelasi comportament.
Consecintele situatiei - Si ce surpriza! Se va dovedi intr-un final ca vom avea parte de acelasi comportament-tipar din partea respectivului despre care stiam deja ca ii sta in caracter. Moment in care intervine o dezamagire dubla. Nu suntem doar dezamagiti de respectivul. Suntem dezamagiti si de faptul ca noi nu suntem speciali. Am fost tratati la fel ca restul.
Invataminte – In realitate, respectivul doar ne-a confirmat un tipar de comportament pe care il aplica. O parghie de tip stimul – efect. Pe viitor, poate ar fi mai bine sa economisim timp si sa scutim procesul acesta observand comportamentul si intelegand ca acesta este tiparul de comportament adoptat de respectivul. Fara sa speram ca am putea fi o exceptie de la regula. Pentru a schimba un tipar de comportament este de obicei nevoie de o schimbare de paradigma majora, nu doar de schimbare a persoanei/obiectului careia ii este aplicat comportamentul.
Concluzia – Data viitoare cand iti alegi echipa, seful, colaboratorii sau prietenii, gandeste-te la tiparele de comportament pe care le-ai observat la ei in trecut. Si ia aminte! Tu nu esti o exceptie de la aceste tipare. Tot ce poti sa faci este sa le iei de bune, sa ti le asumi si sa gasesti strategii de a le face fata.
Nevoie – frustrare – provocare – motivatie
Un prieten imi spunea ca nu isi mai suporta jobul. De ce? Pentru ca e totul o rutina ok, totul roz, s-a plafonat. Intr-un cuvant, nu mai are pentru ce lupta. Sa fie nevoie de frustrari sau neimpliniri pentru ca un job sa ni se para provocator? Sunt frustrarile provocari in esenta?
Este posibil ca orice nevoie neimplinita intr-un job sa devina frustrare si sa devina mai apoi provocarea de a elimina frustrarea si deci o motivatie in sine. Apoi, este posibil si ca fiind obisnuit cu problemele, lipsa lor sa ne frustreze. Sa ne dorim probleme pe care mai apoi sa le rezolvam. Sa devenim dependenti de stresul problemelor nerezolvate.
Oricum ar fi, se pare ca nimeni nu isi doreste in esenta un echilibru. Rozul, stabilul ne fac sa ne simtim neimpliniti si sa cautam dezechilibrul, nevoia, dorinta de depasire a unei stari sau a sinelui. Echilibrul si implinirea vin din evolutie, miscare, schimbare, nu din stabilitate.
Mi-am amintit de un citat simpatic si oarecum pe aceeasi idee a lui Albert Einstein: “Echilibrul este ca mersul pe bicicleta. Ca sa nu cazi trebuie sa continui sa mergi“.
