Merita sa devenim roboti de dragul vitezei?
“Computerele sunt incredibil de rapide, precise si idioate. Fiintele umane sunt incredibil de lente, inexacte si stralucite. Impreuna detin puterea dincolo de imaginatie.” – Albert Einstein
Acum. De fapt, cel mai bine, ieri. Cate deadline-uri pe care ni le punem noi sau pe care ni le pun altii nu suna asa? De cate ori nu trecem pe fast forward prin viata de zi cu zi, asemenea personajului lui Adam Sandler din Click? De ce ajungem sa ne simtim pur si simplu roboti?
Carl Honore ne provoaca sa uitam de aceste deadlineuri si sa ne schimbam focusul. Sa franam si sa ne schimbam o paradigma fundamentala. In loc sa facem lucrurile “cat de repede posibil”, Carl Honore ne provoaca sa le facem “cat mai bine posibil”. Mai putin inseamna mai mult. Deci de ce ne-am aglomera programul pana la refuz?! Mai incet inseamna mai repede. Si asta doreste Honore sa ne convinga in cartea Elogiul Lentorii. O provocare adresata cultului vitezei.
Traim intr-o lume blocata pe fast forward. Cea mai elocventa imagine evocata de Honore in acest sens este cea a unei caricaturi in care lumea noastra se regaseste foarte bine: 2 fetite de scoala primara consultandu-si agendele si incercand sa gaseasca in programul supraincarcat cateva minute pentru a se juca impreuna.
Merita sa pierdem lucruri esentiale de dragul vitezei?
Dupa cum spune unul dintre autorii mei preferati, Milan Kundera, atunci “cand lucrurile se petrec prea repede, nimeni nu mai poate fi sigur de nimic, de absolut nimic, nici macar de sine”. Nu avem timpi morti in care sa meditam, in care sa visam, nu avem timp sa generam idei sau sa fim creativi. Timp in care sa savuram viata, mirosurile, gusturile, culorile acesteia. Am uitat cum este sa astepti cu nerabdare ceea ce urmeaza sa se intample si cum este sa te bucuri atunci cand a sosit in sfarsit acel moment.
Am citit ce spunea Ciprian Stavar despre Elogiul Lentorii si m-a distrat foarte tare aplicarea principiilor cartii in comunicare. Suntem atat de prinsi in aceasta manie a vitezii incat am ajuns sa ne rezumam la a comunica concis in 140 caractere (Twitter). Citim carti despre cum sa cucerim pe cineva in 7 pasi si cum sa invatam management in numai 10 lectii. Ardem etape, pierdem viziunea de ansamblu, nu intram in detalii, tratam superficial si cel mai important, pierdem partea esentiala a vietii: bucuria.
Viteza ne transforma in roboti
Ceea ce observa Carl Honore este ca acest cult al vitezei se inrautateste: cand fiecare dintre noi alege varianta mai rapida avantajul de a merge mai repede dispare si ne forteaza sa acceleram si mai tare. Viteza este cea care uniformizeaza. Toti dorim sa facem lucrurile mai rapid. Asa ca le facem standardizat. Deci cat mai asemanator.
Dupa cum spune autorul american Charles Dudley Warner “faramitarea timpului in perioade fixe, rigid masurate, constituie o invadare a libertatii individului si nu permite diferentieri emotionale sau temperamentale“. Si asa ajungem toti niste roboti. Nu suntem insa la fel. Nu suntem roboti. Suntem inexacti. Si creativi. Si in asta consta frumusetea lumii. Asta ne face geniali, dupa cum spune Einstein in citatul de la inceputul acestui post.
Savurati orele si minutele in loc sa le numarati
Carl Honore pune sub semnul indoielii cultul vitezei si principiul care pare a guverna lumea si anume ca “repede este intotdeauna cel mai bine”. Ceea ce ne propune Honore nu este sa facem lucrurile ca melcul, ci sa facem lucrurile in ritmul lor, punand accentul pe calitate, si nu pe cantitate.
De fapt, distinctia propusa de Elogiul Lentorii este urmatoarea:
- repede = sa fii ocupat, agresiv, grabit, analitic, stresat, superficial, nerabdator, activ, sa detii controlul
- lent = nu incet, ci calm, atent, receptiv la schimbarile din mediul inconjurator, intuitiv, fara graba, rabdator, calitativ inainte de cantitativ, reflectie
Lentoarea este cea care ne va permite sa ne lasam ideile sa se coaca. Vom genera idei, intrucat vom avea timp si energie. Vom avea timp sa le rafinam, sa le ajutam sa prinda contur. Si nu vom actiona sub impuls, ci dupa o analiza minimala, punand in practica doar ideile coapte.
Gaseste acel tempo giusto
Ceva facut lent poate aduce rezultate rapid. Un mod de a gandi lent poate face lucrurile sa se miste repede. Totul se reduce in opinia lui Honore la a gasi acel tempo giusto la care sa faci lucrurile in ritmul lor. A gasi un echilibru intre viteza lumii si viteza noastra. A avea dreptul sa hotarasti ritmul pe care il doresti – lent sau rapid in functie de moment. Prin acest tempo giusto, Honore aduce si un elogiu culturii italiene in aceasta privinta, considerandu-i pe acestia promotori ai miscarii slow.
Franarea este un fenomen pe care Honore il aplica la numeroase domenii din viata. Din aceeasi miscare slow s-a deprins miscarea slow food care pune accentul pe preparatele organice, pregatite in casa in detrimentul mancarurilor semi preparate.
Tehnica literara a lui Carl Honore este una cu care vom empatiza foarte usor. Honore stie sa puna punctul pe i, enumerandu-ne pe rand simptome ale cultului vitezei pe care le resimtim si angajandu-ne instantaneu in lectura.
Cartea “Elogiul Lentorii. O provocare adresata cultului vitezei” de Carl Honore a aparut in Romania la editura Publica si poate fi comandata online de pe site-ul editurii. Puteti citi o alta recenzie a cartii Elogiul Lentorii. O provocare adresata cultului vitezei pe BookBlog.
