One of my favorite authors, Antoine de Saint-Exupery, used to say that “Perfection is achieved, not when there is nothing more to add, but when there is nothing left to take away“. Designers seem to be the ones that find this quote most useful. Interior designers therefore apply this principle by adhering to the minimalist trend. Web designers tend to focus more on website usability than on useless colorful design.

Unfortunately, business people seem to be more stubborn. They keep ignoring this saying. They seem to be immune to it.

Do you suffer from too-many-ideas-and-projects fatigue syndrome?

If you read the above title and asked yourself “WTF is that?” I might disappoint you. I’m not sure the disease actually exists. But I know what its symptoms are. People think that what they lack in order to achieve something great is creativity or knowledge. Most of us are out there searching for the big idea or trying to learn the miraculous know-how that other successful people seem to possess. We think the solution is learning more, knowing more, doing more. So we keep ourselves busy.

Nevertheless we all agree that our scarcest resources are time and attention. So actually what we are doing is quite the opposite to what we should be doing. What we lack is then not info, nor know-how, not skills, nor time.

What we lack is focus.

What we should ask ourselves is what is it that we do or read or invest in or learn now that we should stop doing, reading, investing in or learning.

If you listened to successful entrepreneurs worldwide you will always hear that they owe their success to their determination in pursuing their most important dream, their main passion, the big idea they believe in. What I have asked myself many times was which one of my dreams is that big one, which one of my passions is the main one, which idea do I most believe in? Because this guy seems to have only one and he got to be famous. But I have a hundred and I don’t seem to have the time to pursue all of them.

What I realized then was that this is the exact question I was supposed to ask myself. What is my most important dream or passion? What should I stop doing/reading/learning/investing in so that I finally worked on my single most important and most beloved project or dream?

Effectiveness above efficiency, focus above ideas

One of the basic things you learn in management courses is that that doing the right things is much more important than doing things right. It’s called the Pareto principle and it is also the difference between effectiveness (doing the right things) and efficiency (doing things right). Pareto suggests that what we should focus on is the 20% of our projects that generate 80% of our outcomes.

Peter Drucker resumes the main idea by stating “There is nothing so useless as doing efficiently that which should not be done at all”.

Less is more

And this doesn’t only apply to fashion.

The question you should ask yourself according to the Pareto principle is “what are the 20% of the things I am doing that produce 80% of my positive results?”. If you realize that most of what you are currently doing is not actually leading you closer to your objectives, maybe you should start thinking about dumping those projects.

Focus on the things that are relevant to you and your objectives. Erase all the others from your priority list. And feel good about yourself for not doing them. What you need to learn is how to say no to irrelevant opportunities that come up your way. You need to pick the relevant opportunities and do your best for these.

“Competence, like beauty, truth and contact lenses is in the eye of the beholder.” – Dr. Laurence J. Peter

Principiul lui Peter spune ca intr-o ierarhie fiecare angajat tinde sa avanseze pana cand atinge propriul prag de incompetenta. Principiul a aparut pentru prima oara intr-un articol din 1967 al lui Dr. Laurence J. Peter si a fost ulterior publicat de Dr. Laurence J. Peter si Raymond Hull in cartea “The Peter Principle – Why things always go wrong“.

Explicatia principiului lui Peter – Acest lucru poate fi remarcat in special in corporatii si firme mari. Atunci cand un angajat este performant, de obicei pentru a fi motivat el este avansat catre urmatoarea pozitie ierarhica. Acest lucru este reiterat atata timp cat angajatul performeaza bine si exista loc pozitii in care sa fie promovat. La un moment dat, angajatul va ajunge la o pozitie in care nu va fi performant, fie pentru ca nu ii va placea sau pentru ca nu i se va potrivi sau pentru care nu va avea aptitudinile necesare pentru ea.

Exista si un corolar la Principiul lui Peter care spune ca munca efectiva este realizata de catre angajatii care nu si-au atins inca pragul de incompetenta.

Prag de incompetenta este, cel putin dupa parerea mea, un termen cam arogant. Sau unul care ne poate revolta. As prefera sa ii spun pragului de incompetenta, prag in care randamentul nu este cel dorit.

Ce propune principiul lui Peter este sa verificam de fiecare data cand dorim sa rasplatim un angajat pentru performanta sa printr-o promovare daca este competent pentru pozitia pe care urmeaza sa o primeasca. Daca avem dubii sau constatam ca nu poate fi promovat, putem gasi cai alternative de promovare – cresteri salariale, bonusuri, cursuri de dezvoltare pentru respectiva pozitie, etc. Cu alte cuvinte, inainte de a promova un specialist foarte bun la jobul de manager, ar trebui sa ne asiguram ca acesta dobandeste abilitati manageriale, prin cursuri teoretice si practice, prin testarea acestuia intensiva, training-on-the-job si coaching odata ce a fost promovat.

Consecinte ale manifestarii Principiului lui Peter intr-o organizatie ar putea fi:

• fonofilia – managerul respectiv isi ascunde incompetenta ocupandu-se cu telefoane si emailuri inutile, dar care ii ocupa timp;
• papiromania - managerul respectiv isi ascunde incompetenta de a nu putea face ceva cuantificabil si practic facand rapoarte si documente, proceduri pentru absolut orice, crescand birocratia interna a firmei;
• arhivofilia – este tot o forma de papiromanie exagerata, care nu rezulta doar in documente si rapoarte, ci chiar in arhive si dosare organizate de fisiere, documente si rapoarte;
• ierarhofilia - managerul respectiv isi ascunde incompetenta prin angajarea excesiva de personal in propria echipa, cresterea echipei managerului respectiv.

Evident, cele de mai sus nu sunt manifestari constiente. Sunt consecinte explicate si prin legile lui Parkinson. Rezultatul este ca un om care isi atinge asa-numitul prag de incompetenta va gasi alte lucruri cu care sa isi umple timpul in afara jobului respectiv, pentru a se simti motivat si eficient.

Potentiale obiectii la Principiul lui Peter sunt de obicei acelea ca neaga posibilitatea fiecarui om de a se autodezvolta si de a evolua din punct de vedere profesional. Ei bine, Principiul lui Peter nu spune ca omul nu poate deveni competent. Ceea ce spune este ca este bine ca el sa fie trainuit pentru jobul respectiv si testat ulterior trainingului, inainte de a fi promovat.

Principiul lui Peter a fost si generalizat: orice lucru care functioneaza este folosit in noi conjuncturi pana atunci cand nu va mai functiona.

Si, ca amuzament de final, din Principiul lui Peter a derivat Principiul lui Dilbert, care sustine ca “leadershipul este o modalitate naturala de eliminare a idiotilor din fluxul de productivitate”. Cu alte cuvinte, Dilbert sustine ca incompetentii sunt promovati intentionat pentru a-i lasa pe ceilalti specialisti sa isi faca treaba foarte buna pe care o fac si pentru a preveni potentialele dezastre ce pot fi create de acestia in zona de productie.

“Work expands so as to fill the time available for its completion.” – Cyril Northcote Parkinson

Timpul este pierdut pentru ca este disponibil. La fel de celebre in lumea corporatiilor ca si legile lui Murphy, legile lui Parkinson contin cateva sfaturi amuzante legate de eficienta. Prima lege a lui Parkinson a fost pentru prima oara publicata in 1955 in The Economist intr-un eseu scris de catre Cyril Northcote Parkinson si sustine ca “Munca se extinde pentru a umple timpul alocat indeplinirii ei“.

Cele 3 legi ale lui Parkinson, rezumate in respectivul eseu si in scrierile ulterioare ale autorului, pot fi rezumate astfel:

1. Prima lege a lui Parkinson – Orice activitate se extinde atat cat sa umple intregul timp afectat efectuarii ei.

2. A doua lege a lui Parkinson – Cheltuielile cresc atit cat sa egaleze veniturile.

3. A treia lege a lui Parkinosn – Expansiunea inseamna complexitate si complexitatea decadere; sau, si mai simplu, cu cat mai complex, cu atat mai aproape de moarte.

Pe langa cele 3 legi de mai sus, Parkinson a mai adaugat si 2 axiome corelate:

Axioma 1 – O oficialitate doreste sa-si sporeasca subodronatii si nu rivalii.

Axioma 2 – Oficialitatile isi dau de lucru unele altora.

Ca exemple pentru a demonstra caorice activitate se extinde continuu pentru a umple timpul afectat efectuarii ei, Parkinson a folosit cazul unei doamne in varsta care isi poate petrece intreaga zi pentru a scrie si expedia o scrisoare nepoatei. La fel, un angajat poate face o prezentare pentru un client atat intr-o ora – recurgand doar la trecerea in revista a lucrurilor esentiale -, cat si 2 saptamani, intrand in detalii, dezvoltand propunerile, etc. Legea lui Parkinson este data ca exemplu si de Tim Ferriss in 4-hour workweek ca sfat de eficienta.

Legea lui Parkinson sustine deci 2 lucruri aparent opuse si totusi complementare:

* Limiteaza sarcinile la cele importante pentru a scurta timpul de munca;
* Limiteaza timpul de munca pentru a limita taskurile la cele importante.

Ideea ascunsa in spatele acestei legi, spusa mai concis este aceea ca timpul este pierdut pentru ca este disponibil. Eustresul este bun. Distresul este rau. Atunci cand avem timp putin la dispozitie, intervine eustresul si suntem mai eficienti. Practic, ideea este legata de principiul lui Pareto sau principiul 80/20 si de diferenta dintre eficienta si eficacitate. Time management inseamna in primul rand a face lucrurile importante, fara a pierde timp inutil cu lucrurile care nu conteaza atat de mult.

Acestor legi ale lui Parkinson li se adauga si alte legi amuzante, invartindu-se in jurul acelorasi principii din cele 3 legi de mai sus, reprezentand de fapt aplicatii ale legilor pentru diferite domenii. Spre exemplu, exista si o lege a lui Parkinson aplicata telefonului. Legea telefonului a lui Parkinson sustine ca eficacitatea unei conversatii telefonice este invers proportional? cu timpul afectat convorbirii.

“Happy client, happy staff.“

Monologul frustrat al celor care lucreaza cu clientii

Foarte multi dintre cei care lucreaza cu clientii se plang periodic de gradul de prostie/idiotenie sau, ca sa ne exprimam mai frumos, de nepricepere a acestora. Da, clientii sunt prosti si nu exista exceptii de la aceasta regula.

Daca nu ar fi fost prosti nu ne-ar fi angajat pe noi. Deci probabil ca nu sunt complet prosti. Singurul lucru inteligent pe care l-au facut vreodata a fost sa ne angajeze pe noi. Pentru ca noi suntem mai destepti decat ei si le putem rezolva problemele.

Asa ca ce putem noi face ca niste angajati inteligenti ce suntem? Ce-ar fi daca ne-am plange toata ziua de faptul ca avem clienti prosti? Si de asta nu putem si noi destepti? Pai, sincer acum, daca avem clienti prosti si noi suntem destepti, normal ca ne frustram si facem lucruri proaste, nu? Deci noi suntem prosti pentru ca ei sunt prosti. Si facem lucruri proaste pentru ca suntem prosti pentru ca ei sunt prosti.

Chiar sunt prosti clientii?

Sa nu care cumva sa imi raspundeti cu “Nu, nu sunt prosti, sunt doar idioti“. Clientii sunt prosti in aceeasi masura in care toti oamenii sunt prosti. Clientii sunt oameni. Si voi puteti maine fi clienti. Oricine poate trece oricand de cealalta parte a baricadei. Toti suntem clienti pentru cineva si furnizori pentru altcineva. Vorbeam mai demult despre cum arata lucrurile de cealalta parte a baricadei. Managerii cred ca angajatii sunt lenesi. Angajatii cred ca managerii sunt incompetenti. Furnizorii cred ca au clienti idioti. Clientii cred ca au furnizori nesimtiti.

Voi ati fost vreodata clienti?

Imi amintesc un curs al Andreei Idriceanu in care ne-a rugat sa ne mutam pentru cateva minute de partea cealalta a baricadei si sa ne imaginam ca suntem clienti. Sa notam apoi asteptarile noastre de la furnizor, lucruri care am simti ca ne aduc valoare adaugata si lucruri care am simti ca ne frustreaza. Este o experienta destul de interesanta pe sistemul “ce tie nu-ti place, altuia nu-i face“.

Probleme care ne fac sa ne numim clientii prosti si solutii pentru ele

• Schimbarile multe si dese, cheia marilor succese – Sa nu imi spuneti ca nu v-ati intalnit cu situatia asta. Clientul iti spune ca vrea ceva, apoi se razgandeste cand vede produsul final. Si iar se razgandeste. Si iar si iar. Sa fie din nou perfectionism? Sincer, nu cred ca te mai intereseaza, cand tot ceea ce iti doresti este sa ii spui sa vina sa isi realizeze singur produsul. Si evident, alte lucruri despre membrii familiei sale. Ce solutie ai in acest caz? Dupa ce iti spune ceea ce doreste, sa scrii o serie de specificatii. Apoi, daca le indeplinesti fidel si apar modificari, sa agreezi cu el ca le vei taxa suplimentar, vei prelungi deadlineul (sau vei pastra deadlineul, dar vei renunta la altceva sau vei simplifica altceva), etc.




• Cer preturi, nu spun pentru ce – S-a intamplat de multe ori sa aud aceasta plangere. Clientii vor sa le dai o cotatie de pret. ACUM. Ce nu intelegi? Nu e simplu? Da, tu stii ca depinde de x si y factori. Dar de ce sa te enervezi cand el chiar are nevoie de tine si nu stie acele multe date de care depind cotatiile pe care tu i le poti da. Da-i mai multe informatii, ajuta-l, discuta cu el si incearca sa vii in intampinarea dorintelor acestuia.




• Deadline initial: ieri - O situatie destul de familiara, cred, pentru multi dintre voi. Clientul impune deadlineul si nu accepta discutia despre cat de nerealizabil este. Cedezi si incerci sa te incadrezi in deadline si nu reusesti, fiind apoi tras la raspundere. Cea mai buna solutie in acest caz este pragmatismul. Incerci fie sa obtii deadlineul pe care il consideri tu realist, fie negociezi schimbari si simplificari ale proiectului, fie sa obtii cost mai ridicat pentru ore suplimentare asa incat proiectul sa fie facut (asta, evident, daca il poti duce).




• Idei fixe si putine – Tu le povestesti despre experientele tale in domeniu, constatarile tale practice si noutatile in domeniu, iar ei isi doresc sa implementezi lucruri invechite si lipsite de rezultate. Sunt ei prosti sau tu nu reusesti sa te faci inteles si sa le explici beneficiile concrete ale ideilor tale? Asigura-te mai intai ca nu le propui lucruri care cer timp sau cost suplimentar si nejustificat pentru obiectivele lor. Apoi asigura-te ca si ei inteleg acest lucru. Iar apoi incearca sa te gandesti la obiectivele lor, ce au ei nevoie pentru a-si indeplini obiectivele si justifica orice propunere a ta pentru beneficiile lor respective, subliniind foarte bine in ce fel ii ajuta acestea.




• Romanul se pricepe la toate – Chiar daca te angajeaza pe tine pentru ca nu se pricepe, clientului ii place sa isi dea cu parerea despre ceea ce te-a pus sa faci. Odata pentru ca ii face placere ce faci tu, i se pare cool si interesant. In al doilea si probabil cel mai important rand, intrucat este perfectionist si isi doreste ca treaba lui sa iasa bine, va interveni peste tine ca sa simta ca are control si ca sa se asigure ca lucrurile se fac bine.

Sunt sigura ca exista si multe alte situatii, dar pe acestea le-am intalnit eu cel mai frecvent. In cazul in care aveti altele arzatoare, va astept sa le discutam cu mare drag.

Care este “solutia anti-clienti idioti” pe care o propun?

Sa constientizam misiunea rolului nostru. Daca lucrezi cu clienti, esti in serviciul lor. Si depinde de tine sa ii faci sa inteleaga cand sunt idioti, de ce sunt idioti, cum sa faca sa nu mai fie idioti. Tu esti specialistul. Tu esti cel care ai ALES sa lucrezi pentru client. Fara clientii pe care ti-i alegi nu ai un business. Da, spun alegi pentru ca este bine sa iti alegi clientii cu care esti ok sa lucrezi si pe care iti doresti sa ii ajuti. Apoi trebuie sa iti doresti sa ii faci fericiti si sa vii in intampinarea nevoilor lor.

Client fericit, si tu fericit

Evident, este un subiect in care fac pe lupul moralist, este greu sa nu gresesti, sa nu te frustrezi. Dar, in final, este important sa constientizezi ca totul depinde de tine si a face lucrurile sa fie ok este in puterea ta. Si apoi… client fericit, si tu fericit.

De fiecare data cand te demotivezi gandeste-te la urmatoarele lucruri:

• clientul este cel care plateste facturile;
• clientul este cel care iti da recomandari bune;
• clientul te face sa fii mai bun, ambitionandu-te;
• clientul este cel care ne da feedback ca sa ne imbunatatim;
• clientul este motivul pentru care firma/afacerea ta exista de la bun inceput.

La cat mai multi clienti fericiti!

“In business, you don’t get what you deserve, you get what you negotiate.” – Chester Karrass

Nu imi apartin mie. Le-am auzit, citit si eu la randul meu si le-am utilizat in practica de nenumarate ori. Au functionat pentru mine si m-am gandit sa le recomand mai departe.

1. Win – Win nu trebuie sa fie 50 – 50 – Corecta este orice intelegere asupra careia cad de acord 2 oameni. Castig pentru ambele parti inseamna ca fiecare sa plece multumit cu ceea ce a obtinut. Fie ca este vorba despre 70 – 30, 60 – 40 sau orice alta combinatie.

2. Mareste placinta, nu te multumi sa o tai felii – O negociere cu adevarat buna, din care sa obtii o situatie de win-win, este o negociere creativa. Situatia data, cea cu care fiecare dintre cei 2 negociatori vine sa negocieze, nu este batuta in cuie. Valoare adaugata poate fi gasita pe loc, din discutii, apeland la inovatie si gandind creativ. In plus, chiar si situatia privita din cele 2 puncte diferite de vedere ale negociatorilor veti descoperi ca suna diferit si fiecare resimte alte beneficii potentiale in respectivul deal.

3. Nu ceda, intotdeauna negociaza – Targuieste-te pentru fiecare lucru la care esti dispus sa renunti in favoarea celuilalt. Refuzand sa te targuiesti pierzi din valoarea care poate fi obtinuta prin negocierea unui obiect care are o valoare diferita pentru cei 2 negociatori.

Tine minte intotdeauna intr-o negociere ca puterea vine din a reusi sa tii toate portile deschise pana la final, asa incat sa afli cat mai multe date din cealalta parte si sa gasesti noi cai pentru a ajunge la acel win-win aparent imposibil.

“Adversarul este cea mai precisa masura a amplorii idealurilor, gandurilor si sentimentelor noastre.” – Stefano Elio D’Anna, Scoala Zeilor

Nu fac nici o aluzie catre citatul din Biblie si nu voi continua cu “binecuvanteaza-i pe cei ce te blesteama si roaga-te pentru cei ce se folosesc de tine”. Ceea ce imi doresc sa fac pe scurt este sa extrapolez celebrul proverb “Cine nu are batrani sa si-i cumpere” la “Cine nu are dusmani sa si-i caute“.

Bun este dusmanul lui excelent

Daca nu vrei sa ramai pe loc, ai nevoie de un impuls, de o motivatie care sa te faca sa progresezi. Poti evident sa te automotivezi, sa iti gasesti motivatia intrinseca de a merge mai departe. Si totusi ai nevoie si atunci de un standard cu care sa te compari. Unde gasesti acest standard? Probabil intr-un model sau intr-un advesar.

Daca nu vrei sa ramai pe loc, daca nu vrei sa ingheti intr-o forma in care te afli, cel care te ajuta nu este prietenul tau, ci adversarul tau. Prietenul este de multe ori cel care iti ofera aprecieri si te ajuta sa te simti in zona de confort. Adversarul este cel care te pune in competitie, scotandu-te din zona de confort. Adversarul tau te face mai creativ, te face inteligent, este cel de care ai nevoie. Adversarul este cel care te provoaca, te ajuta sa devii mai puternic, sa iti constientizezi slabiciunile si sa te intaresti.

Deci… de ce sa iti cauti adversari?

• pentru a nu te plafona;
• pentru ca te ajuta sa inveti lucruri noi si sa vezi noi perspective;
• pentru a avea un standard la care sa te raportezi.

Evident, nu ma refer sa cauti oameni pe care sa ii enervezi si care sa te urasca apoi de moarte. Ci la a cauta ceva sau cineva care sa te ambitioneze, sa joace rolul de avocatul diavolului pentru tine, viata ta si businessul tau, care sa iti seteze mereu standarde mai inalte. La a cauta ceva la care sa te raportezi. Cel care m-a ajutat sa pun ideea de iubire pentru adversar in aceasta formula este Stefano Elio D’Anna, fondatorul International Business School, prin cartea sa “Scoala Zeilor”.

De final, va aduc aminte un citat haios, desi nu in spiritul subiectului discutat, din  comedia The Fighting Temptations – “Love your enemies, it will drive them crazy. Hate your enemies and it will drive YOU crazy”. Merci mult, Elena, pentru ca imi reamintesti periodic sa imi caut adversari.

 ”Everytime you find yourself on the side of majorityyou should sit back and think.” – Mark Twain

Cartea The 4-Hour Workweek ne promite sa traim viata pe care ne-o dorim, muncind mai putin si facand tot ceea ce ne-ar placea sa facem. Sa lucram doar 4 ore pe saptamana si sa avem bani sa facem tot ce ne dorim. Promisiunea extra-promotionala si aparent exagerata a cartii lui Tim Ferriss, pe care o intalnim inca de pe coperta, este urmatoarea: “Escape 9-5, Live Anywhere, and join the New Rich”. Nerealista? Nu, cu siguranta nu, dar veti realiza asta doar citind cartea. Autorul 4-Hour Workweek, Timothy Ferriss, este autor american, public speaker si guru in domeniul productivitatii.

Beating the game, not playing the game

Ipoteza de la care porneste Ferriss in rationamentul din 4-Hour Workweek este acela ca “Reality is negotiable” (Realitatea este negociabila). Mai precis, el crede ca in afara de stiinta si lege, toate regulile pot fi incalcate sau interpretate in functie de obiectivele noastre. Si nu trebuie sa ne simtim prost atunci cand adaptam regulile, intrucat oricat de bun bucatar ai fi, daca reteta este gresita, vei da sigur gres.

Prin urmare, The 4-Hour Workweek isi propune sa ne arate calea de a scapa din cercul vicios al lucrului intre orele 9:00 si 17:00 si a trai fericiti la pensie la 60 de ani. Calea alternativa propusa de el ne cere sa ne eliberam de vechile presupuneri si sa ne reconsideram stilul de viata, devenind mai eficienti si mai eficace si asigurandu-ne ca munca ne ocupa mai putin timp din viata.

Money alone is not the solution

Noii Bogati – New Rich – nu au ca unitate de masura doar banii. Cele 3 coordonate dupa care Noii Bogati masoara luxul vietii sunt timpul, banii si mobilitatea.

Ferriss neaga si idei de genul a lucra pentru tine insuti, a lucra atunci cand ai chef, a te pensiona de tanar, a-ti dori sa iti cumperi toate lucrurile pe care ti le doresti, a castiga foarte multi bani sau a fi seful sau propriul tau sef. Idei pe care le auzim des ca si obiective in cartile sau discursurile antreprenorilor. Ce propune el in schimb? A preveni munca de dragul muncii, a face minimul necesar pentru maximul de efect, a avea altii care sa lucreze pentru tine in sistemul tau, a avea cashflow necesar pentru a face tot ce iti doresti, a scapa de tona de lucruri inutile pe care ni le cumparam si a fi tu cel care detine si construieste sistemele afacerilor pe care altii le pun in miscare.

Time Management? Forget all about it. 

Dat fiind ca Ferriss este considerat guru in productivitate, m-am gandit ca voi afla noi tehnici de time management citind The 4-Hour Workweek. De fapt, la asta ne duce cu gandul insusi titlul. Si totusi nu. Inca din primele pagini Tim ne spune parerea sa legata de time management, scurta si cuprinzatoare: “Forget all about time management”.

Ce ne sfatuieste atunci Tim Ferriss? Sa aplicam principiul lui Pareto sau principiul 80/20 vietii noastre profesionale si personale. A face mai putin, a munci mai putin nu inseamna lene, ci inseamna a face mai putina munca fara rost. Inseamna a te focusa pe a fi productiv, nu pe a si ocupat. A face lucrurile care te duc mai aproape de obiectivele tale. Si a lasa la o parte munca de rutina, pe care o poti delega sau automatiza, birocratia si lucrurile procedurale care nu au un scop precis. Alti mancatori de timp inutili pe care ii enumera Ferriss sunt majoritatea sedintelor, discutiilor, telefoanelor, emailurilor. Bineinteles, nu toate. Dar cele care nu inseamna nici bani, nici placere.

A face ceva neimportant bine nu face acel lucru mai important. De asemenea, un task care ocupa mult timp nu este in consecinta si important. Atunci cand avem mult timp la dispozitie in care sa muncim, inventam lucruri de facut. De cele mai multe ori, le inventam pentru a amana taskurile mai importante, pe care ne este lene sau nu ne este confortabil sa le facem.

Intrebarea pe care trebuie sa ne-o punem pentru a aplica corect principiul lui Pareto vietii noastre profesionale este “Care sunt cele 20% dintre surse care imi aduc 80% dintre venituri?”. Mai multi clienti, nu inseamna automat venituri proportional mai mari. Sa ne focusam deci pe acei 20% dintre clienti care ne aduc 80% dintre venituri. Mai multa munca nu inseamna automat mai multi bani. La fel, 20% dintre lucrurile pe care le facem ne aduc 80% din venituri. Deci, hai sa renuntam la cei 80% inutili de timp consumat. Si pe cei 20% sa ii eficientizam.

Ferriss sustine ca tehnologia – prin reprezentantele sale email, IM, PDA – ne complica viata inutil, in loc sa o simplifice.  De ce? Pentru ca ne ocupa timp. Ocupa spatiu. Inseamna sa invatam alte lucruri. Ne ocupa timp ele insele in loc sa ne salveze timp.Nu se refera desigur la toate formele de tehnologie.

Legea lui Parkison despre productivitate

Legea lui Parkinson vine pentru a completa principiul lui Pareto in modelul de Lifestyle Design din 4-Hour Workweek. Legea lui Parkinson sustine 2 lucruri aparent opuse si totusi complementare:

• Limiteaza sarcinile la cele importante pentru a scurta timpul de munca;
• Limiteaza timpul de munca pentru a limita taskurile la cele importante.

Ideea ascunsa in spatele acestei legi, spusa mai concis este aceea ca timpul este pierdut pentru ca este disponibil. Eustresul este bun. Distresul este rau. Atunci cand avem timp putin la dispozitie, intervine eustresul si suntem mai eficienti.

Outsourcing life

4-Hour Workweek ne propune ca, dupa ce eliminam cele 80% taskuri inutile, sa automatizam cat mai mult dintre cele 20% ramase. Cum facem asta? Ne outsoursam viata. Externalizam executia ei. Bineinteles, este vorba doar despre taskurile low-end, de rutina. Ca exemple, avem aici plata facturilor, researchul, cumparaturile, achizitiile, cercetarile de piata, rezervari de diferite tipuri, intretinerea casei si a masinii.

Cum externalizam aceste lucruri minore? Prin asistenti personali. Cel mai simplu, asistenti personali virtuali. Carora sa le delegam toate aceste lucruri neimportante, care trebuie insa facute. Evident, trebuie eliminat si inainte sa delegi, astfel incat sa nu perpetuezi tu insuti sistemul. Deleaga doar ceea ce este important sa fie facut.

Construieste sisteme care sa iti aduca venit. Nu deveni tu insuti una cu aceste sisteme, intrucat ele nu sunt viata ta. Apropo de sistemele de business pe care sa le creezi, Ferriss da cateva ponturi utile care sa iti faca viata mai usoara. Spre exemplu, el crede ca a crea o nevoie este mai dificil decat a implini una deja existenta, asa ca iti propune sa folosesti cea de-a doua strategie.

DEAL! Then work remotely 4 hours a week

Pasii procesului 4-Hour Workweek sunt rezumati de acronimul DEAL, inventat de Tim Ferriss special pentru Noii Bogati:

• D – Definire/Definition – defineste ceea ce iti doresti;
• E – Eliminare/Elimination – elimina toate lucrurile inutile – care nu iti aduc nici placere, nici nu fac parte din cele 20% dintre taskuri care iti aduc venit;
• A – Automatizare/Automation – automatizeaza cat mai mult dintre cele 20%;
• L – (e)Liberare/Liberation – elibereaza-te!

Mai multe detalii, pasi si ponturi pentru a pune in practica ideea The 4-Hour Workweek veti gasi citind cartea. Pentru mai multe resurse interactive legate de 4-Hour Workweek, va recomand blogul lui Tim Ferriss, unde veti putea gasi tool-uri precum calcularea LQ (Lifestyle Quotient), Ideal Lifestyle Costing, Expense Calculator sau mai multe articole pe teme similare. Ii multumesc mult lui Dragos pentru recomandarea acestei carti.

“Where the work can be done outside better than it can be done inside, we should do it.” - Alphonso Jackson

O sa spuneti ca subiectul outsourcingului este de baza, de la sine inteles, neinteresant si ca nu are nici un rost sa vorbesc despre el. Doar, ce as putea spune nou in legatura cu asta?! Intr-adevar nimic. Dar v-as putea reaminti ca nu este necesar sa aveti o firma de publishing online care se si vinde singura, o agentie de web development cu departament financiar sau de HR si nici o firma de creatie cu departament de programare. Mai ales in vremuri in care ne dorim costuri reduse.

Peste tot se vorbeste despre criza si despre consecintele acesteia, despre strategii de reducere a cheltuielilor si despre repercusiunile negative de tipul disponibilizari si falimentari. Trecand peste diversele erori strategice pe care companiile le fac pe timp de criza  - subiectul multor ziare, talkshowuri si bloguri din ultima vreme – mi-am amintit de o sugestie care poate ajuta foarte mult in aceasta perioada nefavorabila. Sugestia este cat se poate de simpla, dar cat se poate de trecuta cu vederea de cele mai multe ori. Un lucru de la sine inteles pe care de cele mai multe ori – din nevoia de control – nu il facem. Desi beneficiile lui sunt de la sine inteles: servicii mai bune, costuri mai mici. Este vorba despre outsourcing.

Principiul care m-a inspirat cel mai mult din cautobiografia lui Jack Welch a fost tocmai in sprijinul acestei idei. Este vorba despre principiul “Your back room is somebody else’s front room“. Ceea ce vrea sa spuna Jack este ca nu are rost sa implici resurse si membri ai echipei in domeniile care nu sunt aria ta de excelenta – aria unde tu, compania, aduci valoare adaugata. Mai ales atunci cand acele domenii care pentru tine sunt back room pentru altcineva sunt front room – arie de excelenta. Desi citatul apartine autobiografiei lui Jack Welch, ideea ii apartine in mod original lui Peter Drucker.

Converteste camerele tale din spate in camerele din fata ale altcuiva - Realizeaza unde este domeniul unde compania ta aduce valoare adaugata si aloca acelui domeniu cei mai buni oameni si cele mai importante resurse ale tale. Outsourceaza celalalte activitati unor companii specializate in asta. Acelor companii care au aria de activitate pe care vrei sa o outsourcezi in camera lor din fata. Implicit, ei vor avea si resursele si oamenii cei mai buni in acel domeniu.

Tom Peters este cel care spune in acelasi ton – “Do what you do best and outsource the rest“.

Beneficii ale outsourcing-ului ar fi, prin prisma acestei idei, faptul ca impiedica compania sa se extinda – din punct de vedere costuri si personal – in ariile care nu sunt ariile sale de competenta si faptul ca ajuta leaderii companiei sa nu isi piarda focusul supervizand si acordand atentie unor arii care nu sunt cele care aduc adevarata valoare adaugata.

There is always a downside – Partea mai putin buna a outsourcing-ului exista si se refera aici la nevoia de control a conducatorului firmei (pe nimeni nu lasa inima sa nu aiba control total asupra a ceea ce se intampla la el in ograda, sa fim seriosi), la securitatea datelor pe care le externalizam (asta este o problema reala), la costurile care sunt uneori mai ridicate decat alocarea unui timp mic pentru acea activitate, la lipsa unor companii de incredere si calitate catre care sa externalizezi. 

Crezi ca poti sa le faci pe toate bine? Nimeni nu se indoieste. Dar cu ce cost? Si nu ma refer aici doar la aspectul financiar. Costul cel mai mare este focusul si dispersarea acestuia. Faptul ca se pierde cultura organizationala – care de multe ori nu poate fi aceeasi pentru toate departamentele si diferentierea acesteia inseamna si slabirea intensitatii ei.

Doar un friendly reminder: ai departamente de HR, contabilitate, programare, creatie sau altceva care au rol doar de departamente de suport, secundare? Poate de aici ar trebui sa incepi sa reduci focusul.

“Surround yourself with the best people you can find, delegate authority and never interfere.” – Ronald Reagan

Am vorbit rautacios despre micromanagement si intepator despre relatia individualism -> supraasumare. Voiam sa va propun sa ne concentram acum atentia asupra liniei care leaga cele 2 subiecte: delegarea. Sau, mai bine spus, asupra lipsei acesteia. Este lipsa delegarii sau delegarea ineficienta o problema pentru o companie sau pentru o echipa sau este un subiect despre care se face prea mult zgomot?

In primul rand, ce intelegem prin delegare ineficienta?

Delegarea ineficienta inseamna ca membrii echipei tale petrec mai mult de jumatate din timp realizand taskuri pentru care sunt supracalificati. O mai putem traduce prin faptul ca membrii seniori isi ocupa timpul cu taskuri pe care le-ar putea indeplini personalul junior sau membri ai echipei care nu au aceeasi experienta.

Observatie: nu discutam despre situatii de genul cereri de la client. Spre exemplu, chiar managerul general al firmei se poate duce personal la o intalnire cu un client, chiar daca este vorba de un task de Account Executive, atunci cand clientul este cel care isi doreste acest lucru in mod specificat. 




Pai si… unde ne doare de fapt? Cam care ar fi consecintele delegarii ineficiente la nivel de companie?


- Costuri mai mari in mod nejustificat – Evident, prima oara ne doare la portofel. Daca personal supracalificat se ocupa de anumite taskuri ale unui proiect, acel proiect va ajunge in mod logic sa coste mai mult decat ne-am dori. Profitabilitatea proiectelor scade.

-  Demotivarea echipei - Membrii echipei care considera ca se ocupa de taskuri “marunte” pentru ei, taskuri procedurale sau pentru care se simt supracalificati va fi demotivat. De asemenea, va tinde sa stagneze, neintalnind provocari cu ocazia carora sa isi creasca performanta.

- Stagnarea performantei – Membrii seniori care executa taskuri de junior pierd practic ocaziile de a gasi provocari o data cu care sa se dezvolte. De asemenea, seniorii care tind sa se supraaglomereze cu taskuri sub nivelul lor nu vor mai avea timp si energie sa invete spre a-si imbunatati performantele.




OK, deci ne doare. De unde apare problema delegarii ineficiente la nivelul unei companii?

- Obiective vs activitate - In primul rand, o cauza ar fi aceea ca managerii isi doresc sa detina controlul. Asta intrucat se pune accent pe performantele individuale, nu pe performantele echipei. Isi doresc sa aiba controlul asupra lucrurilor bine facute iesite din mainile lor. Nu asupra unei echipe eficiente care face lucrurile bine sub mainile lor. Un punct de vedere care vine din organizarea companiei si din sistemul de evaluare. O companie care recompenseaza obiectivele si nu activitatea va forta managerii sa delege prin simplul ei principiu de functionare, pentru ca nu vor putea duce la indeplinire totul de unii singuri. Atunci cand se pune accent insa pe numarul de ore lucrate si numarul de taskuri executate, managerii vor lucra si pentru echipa lor.

- Lipsa unui plan individual de dezvoltare – In al doilea rand, atunci cand managerul deleaga simte ca pierde autoritatea si meritele asupra unui task. Si daca nu are un alt level la care sa urce, se va simti lipsit de motivatia de a delega un obiectiv sau o activitate. Daca, in schimb, managerul isi cunoaste planul individual de dezvoltare, stie ca are de terminat acest nivel si de urcat la urmatorul, de invatat noi lucruri, va fi mult mai incantat de a lasa din maini un task si a preda stafeta.





Bun, am inteles. Si cum ne propunem sa rezolvam problema delegarii ineficiente?

- In primul rand, prin contracararea uneia dintre cauze – prin mutarea accentului de pe activitate individuala pe obiective de echipa.

- Apoi prin recompensarea managerilor care isi dezvolta performantele in timp – daca la fiecare evaluare, un manager este recompensat, chiar daca nu s-a dezvoltat de la ultima evaluare, atunci el nici nu va fi foarte motivat sa invete ceva pana la urmatoarea evaluare. OK, atunci nu il recompensam, ii spunem ca a stagnat, ii explicam ca a ramane pe loc nu este in filosofia firmei si va intelege ca trebuie sa invete. Va trebui apoi sa delege pentru a putea trece la nivelul urmator.

Simplu? Destul de. Probabil exista si alte solutii pe care mi-ar face placere sa le aud.

In concluzie, ce ziceti? Merita sau nu merita sa invatam sa delegam eficient? Este sau nu o problema daca nu delegi?

“Ask not what your teammates can do for you. Ask what you can do for your teammates.” – Magic Johnson

Credeti ca leaderul unei echipe ar trebui sa se focuseze pe jucatorii de tip C din echipa lui (cei care inca nu tin pasul sau nu si-au insusit inca viziunea) sau pe jucatorii de tip A (cei care aduc deja valoare adaugata, tin pasul, stiu deja viziunea si o pun in practica cu succes).

Specialistii in leadership sustin ca ar trebui sa te focusezi pe jucatorii de tip A. Totusi, in practica ajungi deseori sa te focusezi pe cei de tip C. Tendinta este naturala – este uman sa fii tentat sa il ajuti pe cel care a ramas in urma. Cauza este simpla. Tinzi sa dai mai multa atentie celui care “tipa” mai tare, nu celui care stie deja ce are de facut. Dar oare cel care merge dupa tine inainte nu va fi cel care se va simti neglijat? Oare progresul nu va veni din focusul pe jucatorii de tip A care vin dupa tine?

Mi-am amintit de asta citind in Money express ce intreba Manfred Kets de Vries – guru leadership INSEAD – in cadrul conferintei pe care a tinut-o la Bucuresti: “Daca sunteti pe Titanic, va loveste un aisberg, aveti in barca de salvare 5 locuri, pe care dintre oamenii vostri ii alegeti?“. Ceea ce vrea sa sublinieze de Vries este ca focusul ar trebui sa fie pe acesti 5 oameni.

Mai haios, tot asta vrea si Bill Cosby atunci cand afirma: “Nu cunosc reteta succesului, dar stiu sigur care este reteta esecului: sa incerci sa ii multumesti pe toti“.

Este acelasi lucru cu Put first things first aplicat in cadrul echipei tale. Asa cum in viata trebuie sa acorzi in primul rand timp si sa dai prioritate persoanelor si lucrurilor care conteaza, este la fel de natural sa acorzi prioritate oamenilor de baza, coechipierilor care merg la fel de repede cum iti doresti inspre viziunea ta. Restul vor urma.