RALUCA GEORGESCU

“Computerele sunt incredibil de rapide, precise si idioate. Fiintele umane sunt incredibil de lente, inexacte si stralucite. Impreuna detin puterea dincolo de imaginatie.” – Albert Einstein

Acum. De fapt, cel mai bine, ieri. Cate deadline-uri pe care ni le punem noi sau pe care ni le pun altii nu suna asa? De cate ori nu trecem pe fast forward prin viata de zi cu zi, asemenea personajului lui Adam Sandler din Click? De ce ajungem sa ne simtim pur si simplu roboti?

Carl Honore  ne provoaca sa uitam de aceste deadlineuri si sa ne schimbam focusul. Sa franam si sa ne schimbam o paradigma fundamentala. In loc sa facem lucrurile “cat de repede posibil”, Carl Honore ne provoaca sa le facem “cat mai bine posibil”. Mai putin inseamna mai mult. Deci de ce ne-am aglomera programul pana la refuz?! Mai incet inseamna mai repede. Si asta doreste Honore sa ne convinga in cartea Elogiul Lentorii. O provocare adresata cultului vitezei.

Traim intr-o lume blocata pe fast forward.  Cea mai elocventa imagine evocata de Honore in acest sens este cea a unei caricaturi in care lumea noastra se regaseste foarte bine: 2 fetite de scoala primara consultandu-si agendele si incercand sa gaseasca in programul supraincarcat cateva minute pentru a se juca impreuna.

Merita sa pierdem lucruri esentiale de dragul vitezei?

Dupa cum spune unul dintre autorii mei preferati, Milan Kundera,  atunci “cand lucrurile se petrec prea repede, nimeni nu mai poate fi sigur de nimic, de absolut nimic, nici macar de sine”. Nu avem timpi morti in care sa meditam, in care sa visam, nu avem timp sa generam idei sau sa fim creativi. Timp in care sa savuram viata, mirosurile, gusturile, culorile acesteia. Am uitat cum este sa astepti cu nerabdare ceea ce urmeaza sa se intample si cum este sa te bucuri atunci cand a sosit in sfarsit acel moment.

Am citit ce spunea Ciprian Stavar despre Elogiul Lentorii si m-a distrat foarte tare aplicarea principiilor cartii in comunicare. Suntem atat de prinsi in aceasta manie a vitezii incat am ajuns sa ne rezumam la a comunica concis in 140 caractere (Twitter). Citim carti despre cum sa cucerim pe cineva in 7 pasi si cum sa invatam management in numai 10 lectii. Ardem etape, pierdem viziunea de ansamblu, nu intram in detalii, tratam superficial si cel mai important, pierdem partea esentiala a vietii: bucuria.

Viteza ne transforma in roboti

Ceea ce observa Carl Honore este ca acest cult al vitezei se inrautateste: cand fiecare dintre noi alege varianta mai rapida avantajul de a merge mai repede dispare si ne forteaza sa acceleram si mai tare. Viteza este cea care uniformizeaza. Toti dorim sa facem lucrurile mai rapid. Asa ca le facem standardizat. Deci cat mai asemanator.

Dupa cum spune autorul american Charles Dudley Warner “faramitarea timpului in perioade fixe, rigid masurate, constituie o invadare a libertatii individului si nu permite diferentieri emotionale sau temperamentale“. Si asa ajungem toti niste roboti. Nu suntem insa la fel. Nu suntem roboti. Suntem inexacti. Si creativi. Si in asta consta frumusetea lumii. Asta ne face geniali, dupa cum spune Einstein in citatul de la inceputul acestui post.

Savurati orele si minutele in loc sa le numarati

Carl Honore pune sub semnul indoielii cultul vitezei si principiul care pare a guverna lumea si anume ca “repede este intotdeauna cel mai bine”. Ceea ce ne propune Honore nu este sa facem lucrurile ca melcul, ci sa facem lucrurile in ritmul lor, punand accentul pe calitate, si nu pe cantitate.

De fapt, distinctia propusa de Elogiul Lentorii este urmatoarea:

- repede = sa fii ocupat, agresiv, grabit, analitic, stresat, superficial, nerabdator, activ, sa detii controlul

- lent = nu incet, ci calm, atent, receptiv la schimbarile din mediul inconjurator, intuitiv, fara graba, rabdator, calitativ inainte de cantitativ, reflectie

Lentoarea este cea care ne va permite sa ne lasam ideile sa se coaca. Vom genera idei, intrucat vom avea timp si energie. Vom avea timp sa le rafinam, sa le ajutam sa prinda contur. Si nu vom actiona sub impuls, ci dupa o analiza minimala, punand in practica doar ideile coapte.

Gaseste acel tempo giusto

Ceva facut lent poate aduce rezultate rapid. Un mod de a gandi lent poate face lucrurile sa se miste repede. Totul se reduce in opinia lui Honore la a gasi acel tempo giusto la care sa faci lucrurile in ritmul lor. A gasi un echilibru intre viteza lumii si viteza noastra. A avea dreptul sa hotarasti ritmul pe care il doresti – lent sau rapid in functie de moment. Prin acest tempo giusto, Honore aduce si un elogiu culturii italiene in aceasta privinta, considerandu-i pe acestia promotori ai miscarii slow.

Franarea este un fenomen pe care Honore il aplica la numeroase domenii din viata. Din aceeasi miscare slow s-a deprins miscarea slow food care pune accentul pe preparatele organice, pregatite in casa in detrimentul mancarurilor semi preparate.

Tehnica literara a lui Carl Honore este una cu care vom empatiza foarte usor. Honore stie sa puna punctul pe i, enumerandu-ne pe rand simptome ale cultului vitezei pe care le resimtim si angajandu-ne instantaneu in lectura.

Cartea “Elogiul Lentorii. O provocare adresata cultului vitezei” de Carl Honore a aparut in Romania la editura Publica si poate fi comandata online de pe site-ul editurii. Puteti citi o alta recenzie a cartii Elogiul Lentorii. O provocare adresata cultului vitezei pe BookBlog.

“Urmeaza-ti interesul propriu: fii generos. Fii egoist: imparte totul. Arata-ti individualitatea: creeaza comunitate.” – Tor Norretranders

Toata vara trecuta am fost bombardata de recenzii ale cartii lui Tor Norretranders care sustineau acelasi lucru: “A fi generos este cel mai sexy lucru pe care il poti face“. Simtindu-ma suficient de familiarizata cu ideea si neconsiderand-o noua, nu m-am grabit sa cumpar cartea. Poate am presimtit si un usor misoginism. Acum, reusind in sfarsit sa o citesc, realizez ca m-am inselat. Tor Norretranders ofera insight-uri valoroase, cu baza stiintifica destul de solida, pentru afirmatiile facute in carte si pentru sustinerea acestei teorii. Iar de misoginism nici vorba. Pe scurt, Omul Generos, aparut la editura Publica, este o lectura foarte placuta, pe care o recomand.

  Homo Economicus sau… nu?

 Tor Norretranders porneste de la studii care arata ca omul NU este un Homo Economicus – fiinta rationala si egoista – asa cum ne ilustreaza teoriile economice. Omul Generos are la baza Teoria lui Darwin a selectiei sexuale. Selectia sexuala se traduce in opinia lui Norretranders prin faptul ca vrem ceva de la altul, dar pentru a obtine lucrul acela cream ceva care sa faca placere multor altora. Instinctul uman este de a se imperechea. Pentru a ajunge insa la imperechere, omul a creat altruismul, creativitatea, generozitatea, tovarasia in beneficiul celor multi. Pentru ca el sa arate bine. Din ratiuni egoiste. Ce rezulta de aici? Altruismul este o forma ceva mai gandita de egoism pur. Suntem altruisti pentru a fi sexy si a ne cupla mai usor.

 Fa un efort si vei face sex!

 Pentru a se imperechea, omul, la fel ca animalele, isi arata partile cele mai bune, tinde spre perfectiune, demonstreaza ca este detinatorul unor calitati umane superioare – cum ar fi inteligenta, spiritul de cooperare, inclinatiile artistice,  frumusetea, etc.  Atractia catre un partener sexual este cea care scoate la suprafata ce este mai bun din fiecare fiinta.

 Gandim ca sa obtinem sex?

 Norretranders sustine inclusiv ca am dezvoltatea gandirea numai pentru a face sex. Pentru ca inteligenta este sexy. Este chiar una dintre calitatile cele mai apreciate de catre ambele sexe atunci cand isi cauta un partener.  Nu este de mirare atunci ca ne gandim, conform studiilor, mare parte din timp la sex. Doar pentru asta gandim. Pentru a face sex.

 Oferirea de daruri = un barter in avans?

 Norretranders dedica inclusiv schimbului de daruri un intreg capitol. Acest act de a oferi, considerat si prezentat in scopuri publicitate ca fiind pur altruist este un act de egoism pur. Schimbul de daruri este, in fapt, o serie discontinua de acte de generozitate. Functia intervalului este sa protejeze darul si contradarul unul de celalalt si sa dea celor 2 acte simtetrice posibilitatea sa apara ca acte unice, fara legatura unul cu celalat. Este o stratagema menita sa ascunda egoismul din spatele actelor. Darurile sunt insa, dupa cum foarte haios spune Norretranders, un barter in avans. Schimband daruri, avem control unul asupra celuilalt.

Economia viitorului – moneda de schimb = atentia

Cea mai interesanta idee a cartii mi se pare aceasta, nici ea noua. Economia viitorului in viziunea lui Norretranders este una a abundentei. Vor exista bunuri si informatie din belsug. Singura resursa care va fi limitata va fi atentia. Prin urmare, atentia se va transforma in moneda de schimb. Valoarea unui bun in economia viitorului va fi determinata de cat de multa atentie i se acorda. Dai bani pentru lucrurile carora le dai atentie. Iti dau bani cei care dau atentie muncii tale.

Omul Generos – o demonstratie matematica deosebit de placuta

Per total, cred ca am apreciat mai mult la Omul Generos stilul de a scrie al lui Tor Norretranders decat ideile cartii in sine. Autorul structureaza cartea ca pe o demonstratie matematica perfecta, impartita in pasi. Isi prezinta la inceput notiunile cu care lucreaza si teoriile stiintifice pe care le ia in considerare ca baza de demonstratie. Trece apoi la demonstratie si ne duce cu fiecare capitol un pas mai aproape de concluzie. Pe care ne-o prezinta cu succes, completa, in ultimul capitol. Este distractiv limbajul simplu, crud, raspicat in care isi explica concluziile.

Norretranders reuseste sa fie si usor manipulativ. Odata ridicand intrebari targetate din aproape in aproape pentru a ne impulsiona sa ajungem singuri la concluzia sa, oferindu-ne chiar el ajutator raspunsuri. Si alta data folosindu-se de sex ca pretext pentru demonstratie.

“Where the work can be done outside better than it can be done inside, we should do it.” - Alphonso Jackson

O sa spuneti ca subiectul outsourcingului este de baza, de la sine inteles, neinteresant si ca nu are nici un rost sa vorbesc despre el. Doar, ce as putea spune nou in legatura cu asta?! Intr-adevar nimic. Dar v-as putea reaminti ca nu este necesar sa aveti o firma de publishing online care se si vinde singura, o agentie de web development cu departament financiar sau de HR si nici o firma de creatie cu departament de programare. Mai ales in vremuri in care ne dorim costuri reduse.

Peste tot se vorbeste despre criza si despre consecintele acesteia, despre strategii de reducere a cheltuielilor si despre repercusiunile negative de tipul disponibilizari si falimentari. Trecand peste diversele erori strategice pe care companiile le fac pe timp de criza  - subiectul multor ziare, talkshowuri si bloguri din ultima vreme – mi-am amintit de o sugestie care poate ajuta foarte mult in aceasta perioada nefavorabila. Sugestia este cat se poate de simpla, dar cat se poate de trecuta cu vederea de cele mai multe ori. Un lucru de la sine inteles pe care de cele mai multe ori – din nevoia de control – nu il facem. Desi beneficiile lui sunt de la sine inteles: servicii mai bune, costuri mai mici. Este vorba despre outsourcing.

Principiul care m-a inspirat cel mai mult din cautobiografia lui Jack Welch a fost tocmai in sprijinul acestei idei. Este vorba despre principiul “Your back room is somebody else’s front room“. Ceea ce vrea sa spuna Jack este ca nu are rost sa implici resurse si membri ai echipei in domeniile care nu sunt aria ta de excelenta – aria unde tu, compania, aduci valoare adaugata. Mai ales atunci cand acele domenii care pentru tine sunt back room pentru altcineva sunt front room – arie de excelenta. Desi citatul apartine autobiografiei lui Jack Welch, ideea ii apartine in mod original lui Peter Drucker.

Converteste camerele tale din spate in camerele din fata ale altcuiva - Realizeaza unde este domeniul unde compania ta aduce valoare adaugata si aloca acelui domeniu cei mai buni oameni si cele mai importante resurse ale tale. Outsourceaza celalalte activitati unor companii specializate in asta. Acelor companii care au aria de activitate pe care vrei sa o outsourcezi in camera lor din fata. Implicit, ei vor avea si resursele si oamenii cei mai buni in acel domeniu.

Tom Peters este cel care spune in acelasi ton – “Do what you do best and outsource the rest“.

Beneficii ale outsourcing-ului ar fi, prin prisma acestei idei, faptul ca impiedica compania sa se extinda – din punct de vedere costuri si personal – in ariile care nu sunt ariile sale de competenta si faptul ca ajuta leaderii companiei sa nu isi piarda focusul supervizand si acordand atentie unor arii care nu sunt cele care aduc adevarata valoare adaugata.

There is always a downside – Partea mai putin buna a outsourcing-ului exista si se refera aici la nevoia de control a conducatorului firmei (pe nimeni nu lasa inima sa nu aiba control total asupra a ceea ce se intampla la el in ograda, sa fim seriosi), la securitatea datelor pe care le externalizam (asta este o problema reala), la costurile care sunt uneori mai ridicate decat alocarea unui timp mic pentru acea activitate, la lipsa unor companii de incredere si calitate catre care sa externalizezi. 

Crezi ca poti sa le faci pe toate bine? Nimeni nu se indoieste. Dar cu ce cost? Si nu ma refer aici doar la aspectul financiar. Costul cel mai mare este focusul si dispersarea acestuia. Faptul ca se pierde cultura organizationala – care de multe ori nu poate fi aceeasi pentru toate departamentele si diferentierea acesteia inseamna si slabirea intensitatii ei.

Doar un friendly reminder: ai departamente de HR, contabilitate, programare, creatie sau altceva care au rol doar de departamente de suport, secundare? Poate de aici ar trebui sa incepi sa reduci focusul.

“Surround yourself with the best people you can find, delegate authority and never interfere.” – Ronald Reagan

Am vorbit rautacios despre micromanagement si intepator despre relatia individualism -> supraasumare. Voiam sa va propun sa ne concentram acum atentia asupra liniei care leaga cele 2 subiecte: delegarea. Sau, mai bine spus, asupra lipsei acesteia. Este lipsa delegarii sau delegarea ineficienta o problema pentru o companie sau pentru o echipa sau este un subiect despre care se face prea mult zgomot?

In primul rand, ce intelegem prin delegare ineficienta?

Delegarea ineficienta inseamna ca membrii echipei tale petrec mai mult de jumatate din timp realizand taskuri pentru care sunt supracalificati. O mai putem traduce prin faptul ca membrii seniori isi ocupa timpul cu taskuri pe care le-ar putea indeplini personalul junior sau membri ai echipei care nu au aceeasi experienta.

Observatie: nu discutam despre situatii de genul cereri de la client. Spre exemplu, chiar managerul general al firmei se poate duce personal la o intalnire cu un client, chiar daca este vorba de un task de Account Executive, atunci cand clientul este cel care isi doreste acest lucru in mod specificat. 




Pai si… unde ne doare de fapt? Cam care ar fi consecintele delegarii ineficiente la nivel de companie?


- Costuri mai mari in mod nejustificat – Evident, prima oara ne doare la portofel. Daca personal supracalificat se ocupa de anumite taskuri ale unui proiect, acel proiect va ajunge in mod logic sa coste mai mult decat ne-am dori. Profitabilitatea proiectelor scade.

-  Demotivarea echipei - Membrii echipei care considera ca se ocupa de taskuri “marunte” pentru ei, taskuri procedurale sau pentru care se simt supracalificati va fi demotivat. De asemenea, va tinde sa stagneze, neintalnind provocari cu ocazia carora sa isi creasca performanta.

- Stagnarea performantei – Membrii seniori care executa taskuri de junior pierd practic ocaziile de a gasi provocari o data cu care sa se dezvolte. De asemenea, seniorii care tind sa se supraaglomereze cu taskuri sub nivelul lor nu vor mai avea timp si energie sa invete spre a-si imbunatati performantele.




OK, deci ne doare. De unde apare problema delegarii ineficiente la nivelul unei companii?

- Obiective vs activitate - In primul rand, o cauza ar fi aceea ca managerii isi doresc sa detina controlul. Asta intrucat se pune accent pe performantele individuale, nu pe performantele echipei. Isi doresc sa aiba controlul asupra lucrurilor bine facute iesite din mainile lor. Nu asupra unei echipe eficiente care face lucrurile bine sub mainile lor. Un punct de vedere care vine din organizarea companiei si din sistemul de evaluare. O companie care recompenseaza obiectivele si nu activitatea va forta managerii sa delege prin simplul ei principiu de functionare, pentru ca nu vor putea duce la indeplinire totul de unii singuri. Atunci cand se pune accent insa pe numarul de ore lucrate si numarul de taskuri executate, managerii vor lucra si pentru echipa lor.

- Lipsa unui plan individual de dezvoltare – In al doilea rand, atunci cand managerul deleaga simte ca pierde autoritatea si meritele asupra unui task. Si daca nu are un alt level la care sa urce, se va simti lipsit de motivatia de a delega un obiectiv sau o activitate. Daca, in schimb, managerul isi cunoaste planul individual de dezvoltare, stie ca are de terminat acest nivel si de urcat la urmatorul, de invatat noi lucruri, va fi mult mai incantat de a lasa din maini un task si a preda stafeta.





Bun, am inteles. Si cum ne propunem sa rezolvam problema delegarii ineficiente?

- In primul rand, prin contracararea uneia dintre cauze – prin mutarea accentului de pe activitate individuala pe obiective de echipa.

- Apoi prin recompensarea managerilor care isi dezvolta performantele in timp – daca la fiecare evaluare, un manager este recompensat, chiar daca nu s-a dezvoltat de la ultima evaluare, atunci el nici nu va fi foarte motivat sa invete ceva pana la urmatoarea evaluare. OK, atunci nu il recompensam, ii spunem ca a stagnat, ii explicam ca a ramane pe loc nu este in filosofia firmei si va intelege ca trebuie sa invete. Va trebui apoi sa delege pentru a putea trece la nivelul urmator.

Simplu? Destul de. Probabil exista si alte solutii pe care mi-ar face placere sa le aud.

In concluzie, ce ziceti? Merita sau nu merita sa invatam sa delegam eficient? Este sau nu o problema daca nu delegi?

Ca tot se discuta zilnic despre criza – previziuni, estimari, riscuri si oportunitati:

“Don’t worry about what anybody else is going to do… The best way to predict the future is to invent it.”