RALUCA GEORGESCU

“Ask not what your teammates can do for you. Ask what you can do for your teammates.” – Magic Johnson

Credeti ca leaderul unei echipe ar trebui sa se focuseze pe jucatorii de tip C din echipa lui (cei care inca nu tin pasul sau nu si-au insusit inca viziunea) sau pe jucatorii de tip A (cei care aduc deja valoare adaugata, tin pasul, stiu deja viziunea si o pun in practica cu succes).

Specialistii in leadership sustin ca ar trebui sa te focusezi pe jucatorii de tip A. Totusi, in practica ajungi deseori sa te focusezi pe cei de tip C. Tendinta este naturala – este uman sa fii tentat sa il ajuti pe cel care a ramas in urma. Cauza este simpla. Tinzi sa dai mai multa atentie celui care “tipa” mai tare, nu celui care stie deja ce are de facut. Dar oare cel care merge dupa tine inainte nu va fi cel care se va simti neglijat? Oare progresul nu va veni din focusul pe jucatorii de tip A care vin dupa tine?

Mi-am amintit de asta citind in Money express ce intreba Manfred Kets de Vries – guru leadership INSEAD – in cadrul conferintei pe care a tinut-o la Bucuresti: “Daca sunteti pe Titanic, va loveste un aisberg, aveti in barca de salvare 5 locuri, pe care dintre oamenii vostri ii alegeti?“. Ceea ce vrea sa sublinieze de Vries este ca focusul ar trebui sa fie pe acesti 5 oameni.

Mai haios, tot asta vrea si Bill Cosby atunci cand afirma: “Nu cunosc reteta succesului, dar stiu sigur care este reteta esecului: sa incerci sa ii multumesti pe toti“.

Este acelasi lucru cu Put first things first aplicat in cadrul echipei tale. Asa cum in viata trebuie sa acorzi in primul rand timp si sa dai prioritate persoanelor si lucrurilor care conteaza, este la fel de natural sa acorzi prioritate oamenilor de baza, coechipierilor care merg la fel de repede cum iti doresti inspre viziunea ta. Restul vor urma.

“It’s a vice to trust all and equally a vice to trust none” – Seneca

Este increderea in sine o virtute morala care separa oamenii in buni si mai putin buni sau este mai mult o alegere comportamentala cu consecinte imediate in comportamentele celorlalti si in relatiile pe care le avem cu ei?



Am avut parte in ultima vreme de experiente care m-au facut nu o data sa spun ca “De maine nu mai am incredere in X” sau uneori chiar ca “Nu mai am incredere in nimeni”. Poate ti s-a intamplat si tie. Mi-am dat apoi seama ca este posibil sa fie vorba mai mult despre o alegere comportamentala, mai degraba decat despre o virtute morala pe care o caut in ceilalti. Priveam nu demult oamenii ca fiind despartiti in “de incredere” si “nu de incredere” – de o parte si de cealalta a acestei virtuti morale, pe care mereu incercam sa o adulmec la cei cu care intram in contact.



M-am gandit de curand ca este posibil sa fie vorba despre mine insami – aleg sa am incredere, aleg sa nu am – este in sine un comportament al meu care se reflecta si in celalalt si in comportamentul lui. 



Exista 2 tipuri de oameni, dupa cum spune Andy Szekely in audiobook-ul “Tehnici de credibilizare instantanee“:



- cei care pornesc de la neincredere – “Nu am incredere in tine pana la proba contrarie” – pornesc deci de la prezumtia de vinovatie;



- cei care pornesc de la incredere – “Am incredere in tine pana la proba contrarie” – pornesc deci de la prezumtia de nevinovatie.



Carcotasii i-ar numi pe primii paranoici si pe cei din a doua categorie naivi. Slava domnului ca eu nu sunt carcotasa :p



M-am privit de multe ori pe mine insami realizand ca tind sa fiu paranoica si sa ii suspectez pe cei din jur de lucruri la care eu insami sunt predispusa si, in acelasi timp, tind sa fiu credula atunci cand este vorba despre lucruri pe care eu nu le fac niciodata, deci ma astept ca nici cei din jur sa nu le faca. Si ma intreb apoi “cum a putut sa faca asa ceva?” respectivul total socata. Doar eu nu as fi putut face asa ceva.



Pe de alta parte, mi-am amintit de un post mai vechi al lui Vlad care rezuma foarte bine – in viziunea mea – ideea de incredere. Detalii aici. Rezumatul postului este urmatorul: “la baza oricarei relatii bazata pe incredere sta de fapt increderea in sine“. In acesta viziune, este deci suficient sa iti faci tie promisiuni pe care sa le poti respecta, crescandu-ti astfel increderea in tine. Astfel, vei creste si iti vei imbunatati si relatiile cu cei din jur. Cei care nu au incredere in nimeni, sunt de fapt cei care nu au prea mare incredere in ei. 



Trecand mai departe, corelam opinia lui Vlad cu citatul din Daniel Defoe de acum cateva saptamani. Rezumatul ar fi ca uneori cei care sunt dispusi sa aiba incredere – uneori chiar oarba – in ceilalti, au foarte multa incredere in ei insisi. Au incredere in altii, le dau si altora incredere in ei insisi si in el. Si pana la urma nu mai este atat de relevant ce perceptie are cel din fata ta despre tine, cum ma intrebam atunci. Pentru ca tu il poti face sa iti preia parerea, poti sa ii cresti increderea in el si in tine, prin simplul fapt ca ai tu incredere in tine. In sprijinul acestei idei, Abraham Lincoln spunea ca “Oamenii in care ai avut incredere deplina iti vor returna increderea inzecit“.  



Exista si perceptia “paranoica” conform careia nu poti fi inselat, daca nu ai niciodata incredere. Cea mai simpla cale de a nu fi dezamagit, este aceea de a nu avea incredere. Devii astfel infailibil, pur si simplu prin faptul ca nu are cine sa te dezamageasca. Ca revers al medaliei, nu vei avea nici cine stie ce relatii cu cei din jur sau, in mod sigur, nu vei avea niste relatii bazate pe autenticitate. Este ca si cum ai spune ca cea mai sigura metoda de contraceptie este abstinenta. Si totusi… cati suntem dispusi sa apelam la ea? Benjamin Franklin sustine ideea spunand ca “There’s none deceived than he who trusts“. El era in mod clar abstinent =))



In timpul in care ma gandesc care este calea pe care o voi alege eu, ma gandeam sa va cer si voua parerile despre incredere? Sunteti abstinenti, mergeti pe exces sau moderatie in ceea ce priveste increderea?



Pe post de concluzie, inchei pozitiv cu ceea ce spunea Ernest Hemingway “Cea mai buna modalitate de a-ti da seama daca ar trebui sau nu sa ai incredere in cineva, este sa incerci si sa ai incredere“.  

Ti se spune ca nu ar trebui sa oferi un produs in sine, ci experienta utilizarii unui produs sau, mai bine zis, experienta utilizarii unui brand. Ceea ce nu ti se spune este ce fel de experienta isi doreste publicul tau target, clientul tau, sa ii fie oferita. Si cum poti sti cel mai bine ce sa ii oferi decat fiind tu insuti parte din acest target? Traind viata propriului tau public target.



 In orice business, auzi zi de zi sa te focusezi pe client. Focusul pe client aduce reusita unei afaceri. A aduce valoare adaugata clientului aduce valoare adaugata business-ului tau. 



Cum ti se spune sa te focusezi pe client? Prin cererea de feedback de la acesta, prin cercetari de piata, prin focus grupuri si prin cunoasterea lui. Ceea ce nu ti se spune de multe ori este ca cea mai eficienta metoda de a asigura focusul pe client este prin a trai ca el.



A fi tu insuti parte din publicul tau target. A trai ca el. Traieste-ti publicul target! Pune-te in papucii lui!



Ce inseamna concret a trai viata targetului tau:



- identifica membrii cheie din publicul tau target, cunoaste-i, imprieteneste-te cu ei, fa parte din aceeasi comunitate, fii unul dintre ei;  



- studiaza cum se imbraca, cum se poarta, pe unde merge publicul tau target si imita-l – participa la aceleasi evenimente, mergi in aceleasi locuri, frecventeaza aceleasi locuri;



- vezi cum vorbeste, ce citeste, la ce se uita, ce asculta, pe ce site-uri sta publicul tau target si fa si tu parte din aceeasi comunitate ca si el;



- nu pierde din vedere publicul tau target, fii mereu in pas cu el, cu noutatile din domeniul sau. 



Cel mai bun exemplu care imi vine in minte este un interviu pe care l-am citit mai demult cu redactorul-sef Vogue Anna Wintour. Aceasta spunea ca nu ar putea niciodata scrie pentru Vogue sau decide ce ar trebui scris pentru Vogue daca nu ar frecventa aceleasi localuri si evenimente ca femeile carora se adreseaza si nu si-ar cumpara la randul ei genti Prada sau rochii Balenciaga. Daca nu stii senzatia pe care ti-o lasa detinerea unei genti Prada, nu vei sti niciodata de ce sa desfiintezi sau sa elogiezi alte genti. Si sa fii de aceeasi parere ca si publicul tau target. 



Live your target – spune filosofia The Secret: pentru a-ti atinge obiectivele, este suficient sa incepi sa le traiesti. Live your target spune experienta de lucru cu clientul. Probabil acesta este cel mai eficient si cel mai usor mod de a conduce un business care sa ofere experiente placute clientilor sai.

O discutie matinala cu un prieten mi-a deschis ochii cu privire la una dintre calitatile pe care un manager ar trebui sa le posede si care deseori este trecuta cu vederea sau privita ca un defect. Este vorba despre lene. Mi-am propus sa demonstrez azi ca lenea este o calitate necesara oricarui manager sau coordonator de echipa. 



Pornim de la urmatorul citat: “Oricand am un task dificil sau pentru care nu gasesc o solutie clara il dau unui om lenes, deoarece sunt sigur ca el va gasi o modalitate usoara si scurta prin care sa il rezolve.” – Walter Chrysler.



Ne distram desigur si trecem apoi la cateva argumente menite sa demonstreze eficienta si gradul ridicat de excelenta al managerilor lenesi din fire: 



- Managerii lenesi din fire sunt cei care deleaga cel mai eficient si nu devin niciodata supraincarcati. Un paradox totusi, dar foarte adevarat dupa cum am remarcat in practica. Te-ai astepta ca oamenii activi sa fie cei mai eficienti manageri. Ei bine, nu. Managerii lenesi au echipe mai eficiente =))



- Managerii lenesi sunt cei care reusesc sa scape de taskurile inutile. Reusesc mult mai usor sa prioritizeze si ajung sa faca lucrurile cu adevarat importante, “scapand” de celelalte. Prin urmare, managerii lenesi sunt experti in time management si prioritizare.



- Managerii lenesi scurteaza procesele, renunta la birocratie si nici nu vor sa auda ca cei din echipele lor au excel-uri sau baze de date prea stufoase. Nu au multe niveluri de management, decat daca organizatia din care fac parte le-a impus asta si vor sa faca tot posibilul ca lucrurile sa fie simple. Atat pentru ei, cat si pentru ceilalti. Asta daca nu cumva le este prea lene sa se intrebe ce fac ceilalti.



- Managerii lenesi respecta programul si viata personala a angajatilor. Nu cer ore suplimentare. Nu cer nerespectarea concediilor. Si de cele mai multe ori sunt manageri iubiti de echipa. 



Concluzionam ca managerii lenesi dispun de toate calitatile necesare unui manager bun: planificare, organizare, abilitati de motivare si inchegare a echipei, abilitati de delegare si coordonare a acesteia, eficienta. In plus, se apropie de leadership prin scaderea gradului de control si cresterea nivelului de incredere prin delegarea deplina a autoritatii echipei sale. 



Q.E.D.  

Am revenit asupra celebrei carti a lui Spencer Johnson, citita acum cativa ani – “Cine mi-a luat cascavalul?” – cu ocazia aparitiei audiobook-ului in colectia Business Magazin. Mi-am readus aminte intrebarea care rezuma cel mai bine esenta cartii: “Ce ai face daca nu ti-ar fi frica?”.



Spencer Johnson ne vorbeste despre change management in termeni informali, ajutandu-ne sa ne vedem pe noi insine din exterior, reactionand atunci cand suntem pusi in fata schimbarii. Fiecare ne incadram intr-o anumita tipologie in ceea ce priveste reactia in fata schimbarii. Ezitam mai mult sau mai putin, ne adaptam mai repede sau mai incet. Spencer Johnson surprinde bine tipologiile si reactiile si ne ajuta sa radem de noi insine.  



Se pare ca este foarte greu sa schimbi o mentalitate legata de schimbari. Probabil de asta, atat Spencer Johnson, cat si John Kotter apeleaza la animalute dragute pentru a vorbi despre acest subiect. Este un subiect sensibil, nimanui nu ii place sa i se aminteasca ca este – asa cum este si natural si acum suntem mai mult de 80% dintre noi, conform studiilor – intr-o masura mai mare sau mai mica rezistent la schimbare. 



Toti avem propria zona de confort si ne este greu sa iesim din ea. De ce?



- pentru ca nu ne imaginam ce ne asteapta, cum va fi noul cascaval;



- pentru ca ne multumim de multe ori cu ceea ce stim, cu vechiul cascaval, indiferent ca acesta nu era chiar asa bun si indiferent ca acum nu mai este;



- pentru ca nu avem incredere in noi, pentru ca ne este frica de ceva anume. 



Motive sunt multe. Solutii ne dau atat Spencer Johnson, cat si John Kotter.



Nu voiam sa vorbesc despre solutii acum, ci despre constientizarea faptului ca multi dintre noi suntem prinsi in niste tipare care de multe ori nu ne mai reprezinta. Suntem de multe ori blocati in situatii din care nu iesim din comoditate sau din frica sau din care alegem sa iesim mai tarziu. Poate chiar prea tarziu.



Poate ar trebui sa ne luam periodic 10 minute sa ne gandim la intrebarea “Ce ai face daca nu ti-ar fi frica?”. Pe mine m-a ajutat de curand sa fac 2 schimbari importante in viata mea. Apoi intrebandu-ne de ce nu facem acel ceva – in afara de frica. Ne vom da o serie de motive – suntem experti toti in a ne gasi motive si argumente. Dar sunt oare reale? Cred ca in maximum inca 10 minute de reflectie ne putem lamuri.