Paranoic sau naiv, abstinenta sau exces de incredere?
“It’s a vice to trust all and equally a vice to trust none” – Seneca
Este increderea in sine o virtute morala care separa oamenii in buni si mai putin buni sau este mai mult o alegere comportamentala cu consecinte imediate in comportamentele celorlalti si in relatiile pe care le avem cu ei?
Am avut parte in ultima vreme de experiente care m-au facut nu o data sa spun ca “De maine nu mai am incredere in X” sau uneori chiar ca “Nu mai am incredere in nimeni”. Poate ti s-a intamplat si tie. Mi-am dat apoi seama ca este posibil sa fie vorba mai mult despre o alegere comportamentala, mai degraba decat despre o virtute morala pe care o caut in ceilalti. Priveam nu demult oamenii ca fiind despartiti in “de incredere” si “nu de incredere” – de o parte si de cealalta a acestei virtuti morale, pe care mereu incercam sa o adulmec la cei cu care intram in contact.
M-am gandit de curand ca este posibil sa fie vorba despre mine insami – aleg sa am incredere, aleg sa nu am – este in sine un comportament al meu care se reflecta si in celalalt si in comportamentul lui.
Exista 2 tipuri de oameni, dupa cum spune Andy Szekely in audiobook-ul “Tehnici de credibilizare instantanee“:
- cei care pornesc de la neincredere – “Nu am incredere in tine pana la proba contrarie” – pornesc deci de la prezumtia de vinovatie;
- cei care pornesc de la incredere – “Am incredere in tine pana la proba contrarie” – pornesc deci de la prezumtia de nevinovatie.
Carcotasii i-ar numi pe primii paranoici si pe cei din a doua categorie naivi. Slava domnului ca eu nu sunt carcotasa :p
M-am privit de multe ori pe mine insami realizand ca tind sa fiu paranoica si sa ii suspectez pe cei din jur de lucruri la care eu insami sunt predispusa si, in acelasi timp, tind sa fiu credula atunci cand este vorba despre lucruri pe care eu nu le fac niciodata, deci ma astept ca nici cei din jur sa nu le faca. Si ma intreb apoi “cum a putut sa faca asa ceva?” respectivul total socata. Doar eu nu as fi putut face asa ceva.
Pe de alta parte, mi-am amintit de un post mai vechi al lui Vlad care rezuma foarte bine – in viziunea mea – ideea de incredere. Detalii aici. Rezumatul postului este urmatorul: “la baza oricarei relatii bazata pe incredere sta de fapt increderea in sine“. In acesta viziune, este deci suficient sa iti faci tie promisiuni pe care sa le poti respecta, crescandu-ti astfel increderea in tine. Astfel, vei creste si iti vei imbunatati si relatiile cu cei din jur. Cei care nu au incredere in nimeni, sunt de fapt cei care nu au prea mare incredere in ei.
Trecand mai departe, corelam opinia lui Vlad cu citatul din Daniel Defoe de acum cateva saptamani. Rezumatul ar fi ca uneori cei care sunt dispusi sa aiba incredere – uneori chiar oarba – in ceilalti, au foarte multa incredere in ei insisi. Au incredere in altii, le dau si altora incredere in ei insisi si in el. Si pana la urma nu mai este atat de relevant ce perceptie are cel din fata ta despre tine, cum ma intrebam atunci. Pentru ca tu il poti face sa iti preia parerea, poti sa ii cresti increderea in el si in tine, prin simplul fapt ca ai tu incredere in tine. In sprijinul acestei idei, Abraham Lincoln spunea ca “Oamenii in care ai avut incredere deplina iti vor returna increderea inzecit“.
Exista si perceptia “paranoica” conform careia nu poti fi inselat, daca nu ai niciodata incredere. Cea mai simpla cale de a nu fi dezamagit, este aceea de a nu avea incredere. Devii astfel infailibil, pur si simplu prin faptul ca nu are cine sa te dezamageasca. Ca revers al medaliei, nu vei avea nici cine stie ce relatii cu cei din jur sau, in mod sigur, nu vei avea niste relatii bazate pe autenticitate. Este ca si cum ai spune ca cea mai sigura metoda de contraceptie este abstinenta. Si totusi… cati suntem dispusi sa apelam la ea? Benjamin Franklin sustine ideea spunand ca “There’s none deceived than he who trusts“. El era in mod clar abstinent =))
In timpul in care ma gandesc care este calea pe care o voi alege eu, ma gandeam sa va cer si voua parerile despre incredere? Sunteti abstinenti, mergeti pe exces sau moderatie in ceea ce priveste increderea?
Pe post de concluzie, inchei pozitiv cu ceea ce spunea Ernest Hemingway “Cea mai buna modalitate de a-ti da seama daca ar trebui sau nu sa ai incredere in cineva, este sa incerci si sa ai incredere“.
13 comments
Leave a Reply
Prezumtia de nevinovatie mi se pare mai aproape de adevar. Increderea oarba, ca si lipsa totala de incredere trebuie sa fie extremele. Si calea de mijloc – incredere cu rezerve.
Exista promisiuni (si fata de tine insuti) – mai degraba le-as spune provocari, obiective pe care cu greu le poti respecta sau indeplini; se poate spune ca e lipsa de responsabilitate cand le alegi, dar mi se pare mai grav sa NU faci asta, adica sa-ti pastrezi o marja mare de siguranta in care sa te simti confortabil si foarte demn de incredere, “respectabil”…
In astfel de situatii cred ca e de preferat sa treci mai departe, cu incredere ca vei face data viitoare ce n-ai putut acum…
pe exces, de cele mai multe ori. din cauza instinctului. din cauza ca de cele mai multe ori nu pun in balanta, nu studiez, nu analizez de la inceput. imi folosesc doar instinctul. ceea ce inseamna desigur ca am foarte mare incredere in mine.
restul vin dupa – analiza, motivele, etc.
dar oricum mi se pare foarte greu sa alegi tipul de incredere pe care il vei folosi de acum inainte. nu as putea sa ma opresc dintr-o data si sa zic “gata, de acum acord incredere cu moderatie sau etc”.
voi acorda incredere in functie de om, de situatie, de alte cele. si mai ales de cum simt in momentul acela.
ce e mai important, cred, este sa reusesti sa iti dai seama ca daca incederea/neincrederea acordata cuiva sau unei situatii nu e cum credeai, greseala e a ta.
oamenii nu cer sa le acorzi incredere. nimeni nu vine la tine si iti zice “ai incredere in mine” (iti zice asta poate doar daca intrebi sau te indoiesti – dar la momentul acela trebuie sa realizezi ca ceva e in neregula).
asa ca mai bine nu ne batem capul cu paranoia, cu suspiciuni, cu gasitul unui motiv din spatele actiunilor unui om. nu ar trebui sa ne gandim general daca alegem un tip de incredere si mergem pe calea aia. trebuie doar sa fim destul de puternici sa ne asumam atat alegerile bune, cat si cele rele in ceea ce priveste omul sau situatia careia i-am acordat incredere.
pe scurt, eu ti-am acordat incredere, tu te-ai dovedit a fi de incredere, foarte bine. am ales persoana potrivita careia sa ii ofer o parte din mine. this is the beginning of a beautiful friendship
:P:P
pe de alta parte, eu ti-am acordat incredere, tu te-ai dovedit a fi de neincredere. greseala mea. am doua solutii:
-una simpla si foarte usoara – nu iti mai acord niciun fel de incredere (nu prea ai ce invata din asta) si merg mai departe acordand incredere altcuiva si tot asa.
-una mai provocatoare si mai dificila – incerc sa iti demonstrez ca poti fi o persoana de incredere pt mine atata timp cat ai tu incredere in mine. deoarece aici e problema, zic eu – oamenii care sunt de neincredere pt tine, sunt asa din cauza ca nu au ei incredere in tine. si ar trebui sa te intrebi ce i-a facut sa nu aiba incredere in tine si astfel sa devina la randul lor persoane de neincredere?
si daca nici una nu merge, atunci, asta e. viata e prea complicata sa iti bati capul si cedezi
):))
oki, sper ca nu am batut prea mult campii pe aici. ma retrag
Increderea in sine devine virtute atunci cand, dezamagit fiind de cineva caruia i-ai acordat incredere, ii mai acorzi o data, pentru ca intuiesti in el un sambure benefic. Acea persoana poate sa-si recunoasca greseala si a doua oara sa merite increderea nou acordata. Atunci da, increderea in sine (in tine) este o virtute, pentru ca l-ai schimbat pe celalalt in bine.
M-a impresionat mult: „Cei care nu au incredere in nimeni, sunt de fapt cei care nu au prea mare incredere in ei.” subscriu subscriu subscriu si adaug ca este foarte dureros sa te atasezi de o astfel de persoana. Esti mereu testat, suspectat, respins, numai pt ca ea de fapt nu ca nu are incredere in tine, dar de fapt nu are in ea insasi. Deloc. Asta doare.
Sunt genul care acorda credit (incredere) din prima. Si ma infurii pe persoanele care imi spun „vezi, tu esti proasta ca te-ai lasat pacalita”. Pai scuze, nu sunt proasta sau inferioara daca initiez un prim contact cu cinema cu mintea deschisa. Ar trebui oare ca raporturile intre oameni sa se initieze prin banuieli, scepticism, susceptibilitate ? Inseamna sa fim dusmanosi inainte de a face cunostinta. Asta e o boala.
Bati campanii !
Via?a este un mister, oamenii sunt un mister. Putem noi ?ti cum sunt oamenii, demni sau nu de încredere? De fapt s? avem încredere sau nu în oameni are leg?tur? cu a?tept?rile noastre fa?? de ei, bune sau rele, cu dorin?a noastr? pentru certitudine.
Încrederea ?i neîncrederea sunt nedesp?r?ite de a judeca gre?it. Când ai încredere ajungi s? te în?eli în privin?a oamenilor. La fel ?i atunci când nu ai încredere în ei. Deci nu ar fi mai bine s? nu mai credem nimica despre ei? S? îi privim a?a cum sunt: ceva care nu a fost înc? descoperit. “Life was like a box of chocolates. You never know what you’re gonna get.” And the same is with people…
P.S. Recomand “The Way of Zen”, Alan Watts (http://s4.transfer.ro/storage/transfer_ro-1c20119f3b.zip), care explic? problemele astea dintr-o cu totul alt? perspectiv?…
@carmen: Merci mult de lungul comentariu. Foarte ok punctul de vedere si bun pentru SEO, dupa cum spuneai chiar tu sambata =))
Foarte bine punctata ideea ca trebuie sa realizam ca noua ne apartine greseala de a fi avut incredere in cineva care nu merita. Nimeni nu cere “ai incredere in mine” si sa spui apoi “Am avut incredere in tine si m-ai inselat” este destul de egoist, inseamna a nu-ti asuma increderea acordata. Inseamna pasivitate.
@Vlad: De care campanii dragul meu? De bannere, de pay-per-click, de care?
@Georgiana: Mercic mult pentru comentariu si pentru punctul de vedere :-*
Intr-adevar, sunt de acord cu tine ca persoanele lipsite de incredere in sine si care dau inspre paranoia si te suspecteaza mereu – de lucruri pe care probabil ele insele le-ar fi facut – sunt extrem de greu de suportat. Probabil si tu, ca si Carmen, ca si mine avem multa incredere in altii de la inceput intrucat avem si incredere in noi. Si nu credem nici ca ne putem insela asupra altora.
@Maverick: Merci de comentariu. Da, si eu cred ca a nu-ti asuma provocari si a merge pe safe mode este de cele mai multe ori lipsa de incredere in sine. La fel, a nu avea incredere in nimeni, a merge pe safe mode in relatii este o lipsa de incredere in sine, o idee preconceputa ca mai bine nu risti. Dar evident, nici nu castigi =))
Dincolo de orice trebuie sa te gandesti ca reactionezi la trairi de baza.
“Incredere” este un termen inventat pentru a justifica si usura transferul de resonsabilitate.
Inlocuieste in discursul tau “lipsa de incredere” cu “teama” si ai sa vezi ca reactionam simplu, ierarhic.
Ultimul paragraf mi se pare cel mai ok, il aplic de mult timp si “nu a dat gres”.
Trebuie totusi sa sti in cine ai incredere sau in cine INCERCI sa ai incredere.
Mi se pare destul de naiv sa poti sa ai incredere in cineva pe care abia l-ai cunoscut sau nu il cunosti, pentru ceva maret sau ceva important.
“Cea mai simpla cale de a nu fi dezamagit, este aceea de a nu avea incredere”
Prefer sa fiu naiv si sa mi-o mai iau peste bot uneori, pentru ca stiu ca, din cand in cand, mai intalnesc si pe cineva care merita increderea. Si atunci inseamna ca am gasit un om de calitate.
Daca ma fac arici, si toti se “infig” in tepii mei, cum mai reusesc sa descopar acei “homo superior” care ma pot ajuta si pe mine sa evoluez?
Bravo Vlad !
Dar nu cred ca-i ideea ta,insa este adevarata din puctul meu de vedere.
“la baza oricarei relatii bazata pe incredere sta de fapt increderea in sine”
si as putea completa cu:
“perceptia pericolului din partea unei persoane”
adica cu cat ma poate afecta eventualul lui abuz de incredere,cu cat ne dam seama ca persoana nu are puterea de a ne agresa devenim mai increzatori in aceea persoana.
Nu cred insa ca avem un standard de incredere(adica nu exista un nivel de la care pornim)dar exista influenta clara din comportamentul persoanei.Cu cat suntem mai increzatori stimulam reciproca si pentru cei ce vrem sa ne arate incredere.
E ca in viata toti vrem ca pe pamant sa fie RAI insa toti trebuie sa ne comportam astfel.