RALUCA GEORGESCU

Am revenit asupra celebrei carti a lui Spencer Johnson, citita acum cativa ani – “Cine mi-a luat cascavalul?” – cu ocazia aparitiei audiobook-ului in colectia Business Magazin. Mi-am readus aminte intrebarea care rezuma cel mai bine esenta cartii: “Ce ai face daca nu ti-ar fi frica?”.



Spencer Johnson ne vorbeste despre change management in termeni informali, ajutandu-ne sa ne vedem pe noi insine din exterior, reactionand atunci cand suntem pusi in fata schimbarii. Fiecare ne incadram intr-o anumita tipologie in ceea ce priveste reactia in fata schimbarii. Ezitam mai mult sau mai putin, ne adaptam mai repede sau mai incet. Spencer Johnson surprinde bine tipologiile si reactiile si ne ajuta sa radem de noi insine.  



Se pare ca este foarte greu sa schimbi o mentalitate legata de schimbari. Probabil de asta, atat Spencer Johnson, cat si John Kotter apeleaza la animalute dragute pentru a vorbi despre acest subiect. Este un subiect sensibil, nimanui nu ii place sa i se aminteasca ca este – asa cum este si natural si acum suntem mai mult de 80% dintre noi, conform studiilor – intr-o masura mai mare sau mai mica rezistent la schimbare. 



Toti avem propria zona de confort si ne este greu sa iesim din ea. De ce?



- pentru ca nu ne imaginam ce ne asteapta, cum va fi noul cascaval;



- pentru ca ne multumim de multe ori cu ceea ce stim, cu vechiul cascaval, indiferent ca acesta nu era chiar asa bun si indiferent ca acum nu mai este;



- pentru ca nu avem incredere in noi, pentru ca ne este frica de ceva anume. 



Motive sunt multe. Solutii ne dau atat Spencer Johnson, cat si John Kotter.



Nu voiam sa vorbesc despre solutii acum, ci despre constientizarea faptului ca multi dintre noi suntem prinsi in niste tipare care de multe ori nu ne mai reprezinta. Suntem de multe ori blocati in situatii din care nu iesim din comoditate sau din frica sau din care alegem sa iesim mai tarziu. Poate chiar prea tarziu.



Poate ar trebui sa ne luam periodic 10 minute sa ne gandim la intrebarea “Ce ai face daca nu ti-ar fi frica?”. Pe mine m-a ajutat de curand sa fac 2 schimbari importante in viata mea. Apoi intrebandu-ne de ce nu facem acel ceva – in afara de frica. Ne vom da o serie de motive – suntem experti toti in a ne gasi motive si argumente. Dar sunt oare reale? Cred ca in maximum inca 10 minute de reflectie ne putem lamuri.

John Kotter – guru in change management si leadership de la Harvard Business School – a publicat un volum asemanator unei carti de copii cu pinguini si poze, in spatele careia descoperim o fabula despre schimbare si gestionarea acesteia plina de invataminte. Este vorba despre “Aisbergul nostru se topeste“.

De ce a ales Kotter pinguini pentru a vorbi despre schimbare? Pentru ca oamenii invata cel mai bine prin joaca. Iar pinguinii din povestea “Aisbergul nostru se topeste” sunt simpatici si seamana al naibii de tare cu noi si colegii din jurul nostru.

Povestea este simpla. Pinguinii de pe un iceberg pe care traiesc de cand se stiu sunt atentionati de catre Fred – pinguin singuratic si savant – ca iceberg-ul se topeste si odata cu iarna ar putea crapa, datorita inghetarii apei din crapaturi. Cum reactioneaza pinguinii? Asa cum am reactiona si noi. Unii spun ca Fred este nebun, altii ca nu se poate, altii il cred dar nu fac nimic in legatura cu asta, etc. Pana la urma, Fred persevereaza si reuseste sa atraga de partea lui o echipa care sa gaseasca solutii pentru schimbare, pe care sa le si implementeze.

Sub forma unei fabule, Kotter trece in revista parcursul normal al managementului schimbarii – cei 8 pasi pe care el ii considera necesari:

1. crearea senzatiei de necesitate a schimbarii;

2. alcatuirea echipei de coordonare a schimbarii;

3. elaborarea viziunii si strategiei schimbarii;

4. comunicarea schimbarii si castigarea increderii in implementarea ei;

5. imputerniciti agentii schimbarii pentru a actiona;

6. castigati victorii pe termen scurt;

7. nu va opriti;

8. creati o noua cultura.

Pentru informatii sub o aparenta mai serioasa venite din partea lui John Kotter puteti citi “Leading Change” si “The Heart of Change”.

Dupa cum v-am obisnuit, cartea poate fi achizitionata de la editura Publica. Pentru un rezumat al cartii si cateva tool-uri pe scurt, puteti consulta site-ul ouricebergismelting.com. (PS: Nu, nu am nici un contract cu cei de la Publica. Stiu ca dupa fiecare post primesc mailuri cu intrebarea asta si m-am gandit sa raspund in avans.)

In mod empiric, am observat cu totii ca orice schimbare este insotita de teama. Si majoritatea schimbarilor presupun o doza de rezistenta care vine intotdeauna la pachet. Acest lucru se aplica chiar si atunci cand schimbarea este una pe care ne-o dorim, pe care noi am provocat-o sau care oricum nu ne poate face rau.

Ce se intampla de fapt? Iesim dintr-o stare de confort. Si va dura un timp pana cand vom ajunge in noua stare de confort. Chiar si atunci cand starea de confort in care ne gaseam nu era una care sa ne placa, ea avea in ea pe langa puncte slabe si neplaceri si o doza mare de siguranta si stabilitate.

Prin urmare, in momentul in care trecem de la starea initiala la starea noua, mecanismele noastre de autoaparare se declanseaza – iesim din zona de siguranta. Dintr-o data, starea initiala in care ne aflam incepe sa ni se para starea dezirabila si starea noua ne provoaca doar teama si dorinta de a nu mai inainta.

Oricat de mult ne deranjeaza, orice schimbare implica un prim pas inapoi, un regres pe termen scurt. Chiar atunci cand pe termen lung este vorba despre progres. In al doilea rand, orice schimbare inseamna o pierdere. Pierdem starea initiala.

Solutia? Sa privim doar inainte odata ce am luat decizia de a schimba. Sa dam reset. Am decis deja sa lasam in urma ceva. Nu ne mai intoarcem. Reset, look forward! Look forward to a new life! Chiar daca va fi mai rau ca inainte, macar avem o noua sansa sa fie mai bine ca inainte.

Anatole France avea un citat care pune degetul pe rana in ceea ce priveste schimbarea, dupa parerea mea: – “Toate schimbarile, pana si cele dupa care tanjim multa vreme si pe care le dorim cu tot sufletul, au partea lor de melancolie. Pentru ca ceea ce lasam in urma este o parte din noi insine. Trebuie sa murim intr-o viata inainte de a trai intr-o viata noua“.