RALUCA GEORGESCU

 ”We must be able to think then act, as well as act then think. We need to be able to think both ways, theory into practice and practice into theory.” – Jeremy Apsey

Nu reinventa roata, dar fii pregatit sa o imbunatatesti. Distanta dintre teorie si practica este mult mai mica in teorie decat in practica. In teorie, nu exista nicio diferenta intre teorie si practica. In practica, exista una destul de semnificativa. In eterna si cunoscuta disputa teorie vs. practica, pozitia pe care am ales-o si am gasit-o justificata teoretic si practic este aceea de a invata bazele teoriei, fiind permanent pregatita in practica sa descopar altceva si sa gasesc solutii alternative celor teoretice si deja incercate.


Teorie vs. practica?

Pentru a reusi sa atingi un nivel de excelenta, in orice domeniu, ai nevoie atat de un procent de cunostinte de teorie, cat si de un nivel de practica. Mixul ideal este subiectiv si un subiect permanent de disputa pentru care  nu s-au gasit retete batute in cuie. Exista sustinatori ai teoriei conform careia este de preferat sa inveti direct din practica, intrucat teoria te invata sa fii conformist si te limiteaza la niste retete universal cunoscute. Exista si opozitia care sustine ca fara teorie risti sa inveti lovindu-te de obstacole pe care le-ai fi putut evita usor si este foarte probabil sa nu intelegi intotdeauna cauzele din spatele efectelor. Sa vedem cateva argumente in favoarea fiecareia dintre cele 2 teorii.

Curricula scolara chiuleste de la lectia de practica


In sistemul de invatamant si chiar si mai apoi in cazul certificatelor de specializare, majoritatea examenelor sunt formate dintr-o parte teoretica si o parte practica. In liceu si facultate, multi elevi si studenti se plang ca din curricula lipseste partea practica. De aceea, cei carora nu le place prea mult scoala, isi iau un job sau devin antreprenori de la varste fragede, inainte de a invata teoria necesara specializarii respectiva. Si incep sa invete totul din actiune, the hard way (cum imi place mie sa spun), luand la rand obstacolele in piept si improvizant. Cred ca teoria este inutila si nu are nimic de-a face cu practica.

“Ce ar fi daca?” si inovatia

Cum merg lucrurile pentru cei care trec la actiune fara a invata teoria? Isi formeaza obiceiuri/tipare de tipul cauza-efect pe baza experientei de ce a functionat si ce nu. Sunt inovatori. Cauta mereu solutii. Nu ezita, se apuca direct de treaba. Editeaza, evalueaza, reediteaza. Itereaza acest proces pana cand evaluarea iese pe plus.  De multe ori, obtin rezultate exceptionale de aici, tocmai pentru ca sunt cei care contesta starea de fapt, uneori chiar fara a o sti. Ei nu stiu cum se fac lucrurile, asa ca invata sa le faca. Si descopera uneori drumuri noi. Se intreaba simplu “ce ar fi daca….?” si descopera ceva nou. Fata de cei care stiu ca lucrurile se fac intr-un anume fel si uneori uita sa se intrebe ce ar fi daca s-ar face si altfel lucrurile pe care ei asa le fac de ani buni.

Romanul se pricepe la toate

La polul opus, acesti inovatori ai actiunii, cei care schimba starea de fapt fac de multe ori lucrurile dupa ureche. In Romania, pentru ei aveam expresia devenita deja proverb “Romanul se pricepe la toate”. Nu se aplica insa la o singura nationalitate. Dar este ilustrativ. Asa avem specialisti in design, marketing, management, programare care fac multe lucruri “carpite”, care merg in suprafata, dar sunt fundamental gresite conceptual. Bineinteles, nu este o generalizare, dar cred ca puteti gasi singuri multe astfel de exemple unde se aplica. Sa iau doar cazuri care imi vin acum in minte. Programatori care realizeaza softuri care functioneaza, dar mananca multe resurse. Designeri care nu realizeaza ca ceea ce lucreaza pentru un client a fost facut deja si este celebru, facand parte din brandul altui client. Manageri cu echipe ineficiente datorita lipsei de experienta sau cunostinte.

De ce ar fi bine sa sari peste teorie si sa inveti din practica?

Conceptul learning by doing este incitant pentru oamenii orientati catre actiune. Teoria este in definitiv o explicatie a realitatii utilizand concepte abstracte si de multe ori generalizari, conditiiideale, etc. Este o istorie a experientelor umanitatii. Chiar din definitia sa exclude progresul, inovatia si realitatea (conditiile reale).

Care sunt consecintele daca ne aplicam teoria cuvant cu cuvant in orice situatie? Lipsa de actiune si progres. Este un citat al lui Clay Shirky care spune “Nu le-a pasat ce au vazut si de faptul ca mecanismul functiona corect, intrucat stiau deja ca nu putea functiona din teorie“. Miopia invatacelului si ideea de “nu se poate” ar fi o consecinta a adeptilor extremisti ai teoriei pure. Drobul de sare.

Practica este cea care ne ajuta sa cautam cai alternative. Le cautam pentru ca nu le stim pe cele traditionale. Si asa mergem inspre progres. Un alt avantaj este viteza de actiune. Trecem mai repede la fapte si suntem niste leaderi mai inspirationali atunci cand nu avem in fata ochilor intreaga harta a “ce ar putea merge rau”.

De ce ar fi bine sa inveti mereu macar bazele teoriei?

Practica este in sine definita ca fiind teoria transpusa in actiune. Teoria iti salveaza timp de foarte multe ori. Si iti salveaza si moralul. Nu te demoralizezi lovindu-te de fiecare obstacol. Teoria te ajuta sa nu reinventezi roata. Dar sa o poti face mereu in practica mai buna.

Crezi ca teoria este inutila si ca nu ai nevoie de ea? Este acelasi lucru cu a spune ca este la fel de ok sa inveti singur sa nu te joci cu focul cu sa ti se explice de ce nu ar fi ok sa te joci cu focul. Da, inteleg, nu e grav la o adica. Poti sa supravietuiesti dupa 1, 2, 3 … 100 astfel de experiente. Dar la sfarsit nu te vei intreba daca a meritat. Daca nu era mai bine ca despre unele sa ti se explice dinainte si sa stii la ce te poti astepta?

Astept parerile voastre in razboiul teorie vs practica. In special pe cele extremiste, pentru a afla noi argumente. Totusi cred ca in dihotomia teorie-practica, armonizarea si echilibrul intre cele 2 este calea.

“Computerele sunt incredibil de rapide, precise si idioate. Fiintele umane sunt incredibil de lente, inexacte si stralucite. Impreuna detin puterea dincolo de imaginatie.” – Albert Einstein

Acum. De fapt, cel mai bine, ieri. Cate deadline-uri pe care ni le punem noi sau pe care ni le pun altii nu suna asa? De cate ori nu trecem pe fast forward prin viata de zi cu zi, asemenea personajului lui Adam Sandler din Click? De ce ajungem sa ne simtim pur si simplu roboti?

Carl Honore  ne provoaca sa uitam de aceste deadlineuri si sa ne schimbam focusul. Sa franam si sa ne schimbam o paradigma fundamentala. In loc sa facem lucrurile “cat de repede posibil”, Carl Honore ne provoaca sa le facem “cat mai bine posibil”. Mai putin inseamna mai mult. Deci de ce ne-am aglomera programul pana la refuz?! Mai incet inseamna mai repede. Si asta doreste Honore sa ne convinga in cartea Elogiul Lentorii. O provocare adresata cultului vitezei.

Traim intr-o lume blocata pe fast forward.  Cea mai elocventa imagine evocata de Honore in acest sens este cea a unei caricaturi in care lumea noastra se regaseste foarte bine: 2 fetite de scoala primara consultandu-si agendele si incercand sa gaseasca in programul supraincarcat cateva minute pentru a se juca impreuna.

Merita sa pierdem lucruri esentiale de dragul vitezei?

Dupa cum spune unul dintre autorii mei preferati, Milan Kundera,  atunci “cand lucrurile se petrec prea repede, nimeni nu mai poate fi sigur de nimic, de absolut nimic, nici macar de sine”. Nu avem timpi morti in care sa meditam, in care sa visam, nu avem timp sa generam idei sau sa fim creativi. Timp in care sa savuram viata, mirosurile, gusturile, culorile acesteia. Am uitat cum este sa astepti cu nerabdare ceea ce urmeaza sa se intample si cum este sa te bucuri atunci cand a sosit in sfarsit acel moment.

Am citit ce spunea Ciprian Stavar despre Elogiul Lentorii si m-a distrat foarte tare aplicarea principiilor cartii in comunicare. Suntem atat de prinsi in aceasta manie a vitezii incat am ajuns sa ne rezumam la a comunica concis in 140 caractere (Twitter). Citim carti despre cum sa cucerim pe cineva in 7 pasi si cum sa invatam management in numai 10 lectii. Ardem etape, pierdem viziunea de ansamblu, nu intram in detalii, tratam superficial si cel mai important, pierdem partea esentiala a vietii: bucuria.

Viteza ne transforma in roboti

Ceea ce observa Carl Honore este ca acest cult al vitezei se inrautateste: cand fiecare dintre noi alege varianta mai rapida avantajul de a merge mai repede dispare si ne forteaza sa acceleram si mai tare. Viteza este cea care uniformizeaza. Toti dorim sa facem lucrurile mai rapid. Asa ca le facem standardizat. Deci cat mai asemanator.

Dupa cum spune autorul american Charles Dudley Warner “faramitarea timpului in perioade fixe, rigid masurate, constituie o invadare a libertatii individului si nu permite diferentieri emotionale sau temperamentale“. Si asa ajungem toti niste roboti. Nu suntem insa la fel. Nu suntem roboti. Suntem inexacti. Si creativi. Si in asta consta frumusetea lumii. Asta ne face geniali, dupa cum spune Einstein in citatul de la inceputul acestui post.

Savurati orele si minutele in loc sa le numarati

Carl Honore pune sub semnul indoielii cultul vitezei si principiul care pare a guverna lumea si anume ca “repede este intotdeauna cel mai bine”. Ceea ce ne propune Honore nu este sa facem lucrurile ca melcul, ci sa facem lucrurile in ritmul lor, punand accentul pe calitate, si nu pe cantitate.

De fapt, distinctia propusa de Elogiul Lentorii este urmatoarea:

- repede = sa fii ocupat, agresiv, grabit, analitic, stresat, superficial, nerabdator, activ, sa detii controlul

- lent = nu incet, ci calm, atent, receptiv la schimbarile din mediul inconjurator, intuitiv, fara graba, rabdator, calitativ inainte de cantitativ, reflectie

Lentoarea este cea care ne va permite sa ne lasam ideile sa se coaca. Vom genera idei, intrucat vom avea timp si energie. Vom avea timp sa le rafinam, sa le ajutam sa prinda contur. Si nu vom actiona sub impuls, ci dupa o analiza minimala, punand in practica doar ideile coapte.

Gaseste acel tempo giusto

Ceva facut lent poate aduce rezultate rapid. Un mod de a gandi lent poate face lucrurile sa se miste repede. Totul se reduce in opinia lui Honore la a gasi acel tempo giusto la care sa faci lucrurile in ritmul lor. A gasi un echilibru intre viteza lumii si viteza noastra. A avea dreptul sa hotarasti ritmul pe care il doresti – lent sau rapid in functie de moment. Prin acest tempo giusto, Honore aduce si un elogiu culturii italiene in aceasta privinta, considerandu-i pe acestia promotori ai miscarii slow.

Franarea este un fenomen pe care Honore il aplica la numeroase domenii din viata. Din aceeasi miscare slow s-a deprins miscarea slow food care pune accentul pe preparatele organice, pregatite in casa in detrimentul mancarurilor semi preparate.

Tehnica literara a lui Carl Honore este una cu care vom empatiza foarte usor. Honore stie sa puna punctul pe i, enumerandu-ne pe rand simptome ale cultului vitezei pe care le resimtim si angajandu-ne instantaneu in lectura.

Cartea “Elogiul Lentorii. O provocare adresata cultului vitezei” de Carl Honore a aparut in Romania la editura Publica si poate fi comandata online de pe site-ul editurii. Puteti citi o alta recenzie a cartii Elogiul Lentorii. O provocare adresata cultului vitezei pe BookBlog.

Am participat in dimineata asta la OpenCoffee (only girl there). Mult entuziasm, discutii mai mult despre ce vom discuta pe viitor, atmosfera constructiva in general. Mi-a placut foarte mult incercarea lui Dragos Manac de a explica in nenumarate randuri ca ideile nu conteaza, ci executia. Ideile nu lipsesc, ideile puse in practica sunt cele pe cale de disparitie.

Idei are toata lumea

Chiar si atunci cand nu esti o persoana creativa poti face research, poti organiza un brainstorming sau poti plati pe cineva pentru o idee. OK. Si acum esti posesorul unei idei bune. Care este valoarea reala a acestei idei bune nepuse in practica? O valoare potentiala. In practica insa, valoarea este 0 pana in momentul in care este implementata. De aici drumul se bifurca:

- nu o pui in practica – valoare 0;

- o pui in practica – de aici drumul iar se bifurca:

- ideea nu are succes – valoare=experienta;
- ideea are succes – valoare > 0.

De ce nu ajung ideile sa fie puse in practica?

Motive ar putea fi multe. Cel mai frecvent este o struto-camila – combinatie intre lene si teama de esec. Nimeni nu vrea sa treaca la actiune, sa consume resurse (dintre care bani, timp si energie ar fi cele mai importante) si sa nu ajunga undeva. Prin urmare, o solutie este intoarcerea ideii pe toate partile, discutii despre ea, discutii in urma carora se ajunge cel mai frecvent la concluzia ca nu se merita sa se treaca la implementare.

Prin urmare, ce rost are sa ne tinem secrete ideile de proiecte pe care nu le vom pune niciodata in practica? Poate macar le spunem cuiva care ne va ajuta sa le si executam.

A reinventa roata inseamna, in esenta, a duplica o metoda/o teorie/un produs universal recunoscute si folosite. Inseamna a spune “Evrika!” cand descoperi ceva ce a mai fost deja o data descoperit. Inseamna in esenta o victorie personala, care lipseste insa pe cei din jur/industria/piata/omenirea de un progres. Este in realitate paradigma: microprogres vs. macroprogres.

• Microprogresul este progresul relativ (fata de sistemul de referinta TU) – se refera la succesul personal. Reinventezi roata. Iti demonstrezi tie ca poti face ceea ce au putut si altii inainte ta. Iti cresti increderea in tine. Inveti ceva din experienta reinventarii si aplici niste cunostinte in mod eficient.

• Macroprogresul este progresul absolut (progres fata de orice sistem de referinta) – inseamna a lua cunostintele acumulate de altii, progresele, inventiile si descoperirile lor si a lucra cu acestea. A construi peste ele. Inseamna in esenta a porni spre necunoscut si a descoperi ceva ce nu a mai descoperit nimeni pana acum. Se va finaliza printr-un progres tehnologic, filosofic, o descoperire, o inovatie, un nou produs, o noua teorie, etc. Va fi un pas inainte pentru o industrie, o piata, o categorie de clienti sau chiar pentru umanitate.

Am stat sa ma intreb de unde placerea sadica de a reinventa roata? Poate din dorinta unui succes sigur, poate din curiozitatea de a reitera progresul unor oameni pe care ii admiram. Stim ca se poate, asa ca ne e mai putin frica sa incepem sa muncim. Stim ca vom ajunge la un rezultat, la o roata. Doar cineva a ajuns deja acolo.

Inovatorii traditionali incep ceva complet nou, dandu-si singuri in acest fel un dezavantaj considerabil in fata celor care au inregistrat deja un progres masiv. Inovatorii din mers sunt cei care construiesc peste temeliile unor idei deja existente si verificate – in acest fel ei isi maresc sansele de reusita. Sansele de gasi ceva cu adevarat nou.

Misiunea unei companii celebre din SUA era “We don’t want to reinvent the wheel, we are just trying to make it better“. Cu alte cuvinte, compania incerca sa reia metode si procese arhicunoscute in scopul de a adauga un plus de inovatie si creativitate acestora incercand sa le eficientizeze.

Uneori a nu reinventa roata poate fi boring pentru cei carora le place executia, carora le plac detaliile. Sa luam exemplul unui chimist caruia ii place sa studieze reactii care stie deja ca merg si sa le vada rezultatele. Sau al unui programator caruia i-ar placea sa isi faca propriul framework, propriul soft, propriul sistem de operare in care sa lucreze. Cat de cool ar fi! Ar fi si util? Nu prea. Ar fi o reinventare a rotii? O oarecare pierdere de vreme la nivel macro (de organizatie, progres)? Raspunsul il las la latitudinea voastra.

Pasul cel mai greu dupa ce te convingi ca nu e cazul sa reinventezi roata este cum exact faci asta. Cum faci sa nu reinventezi roata nici macar inconstient? Citind, navigand pe net, fiind mereu in pas cu ce se intampla, fiind mereu informat si incercand, in acelasi timp, sa gandesti in ansamblu. Sa cauti cai de a face si mai bine lucrurile pe viitor.