Jocul de-a demisia
Mi-a placut foarte mult postul Cristinei despre jocurile pe care le joaca adultii cu scopul de a manipula. M-am gandit sa completez lista jocurilor cu unul care in ultima vreme mi-este din ce in ce mai familiar: jocul de-a demisia.
Am multi prieteni in jur care isi petrec fiecare zi din intervalul luni-joi autonegativizandu-se legat de serviciu (injurand de la sef la portar, de la catel pana la purcel, de la salariu pana la mediul de lucru) si amenintand ca isi dau demisia. Chiar daca sunt extrovertiti si amenintarea ajunge la seful lor sau introvertiti si amenintarile sunt spuse doar brav la tigara intre prieteni, efectul este acelasi: eu sunt cu un picior afara din barca. Ei simt ca au o alternativa, nu isi asuma intru totul jobul la care se afla acum.
A discuta zilnic despre cum vrei sa iti dai demisia si a privi aceasta alternativa mereu ca pe o optiune viabila e acelasi lucru cu a te feri de commitment intr-o relatie. A taragana la nesfarsit viitorul relatiei, a avea aventuri in acelasi timp, a nu putea sa-ti asumi nici un fel de angajament. Care este rezultatul? Evident nu dai ce ai mai bun la job/in relatia in care te afli. Si surpriza! Nimic nu merge bine, zilnic ti se da dreptate. Nu merge nimic bine la job/in relatie. De ce? Pentru ca lucrurile nu merg bine de la sine – eforturi in acea directie sunt evident necesare.
Solutia? Un job este o asumare din partea ta – un angajament ca vei da tot ce ai mai bun. Iti stabilesti clar obiectivele: ce iti doresti tu de la acel job si de la un job in general. Apoi iti setezi un interval de timp pentru atingere a acestor obiective. Daca aceste obiective nu sunt atinse cu o abatere suficient de mare dupa acel interval de timp, renunti la job. Si atunci iti dai demisia si iti cauti acel job. De la sine inteles si de bun simt, asa-i? Si atunci de ce ne scapa asta zi de zi?
De neinlocuit… in acelasi fel
Atunci cand un om foarte eficient, un senior cu experienta, foarte iubit de catre echipa pleaca dintr-o companie se aud multe voci care intreaba disperate: “si ce ne facem acum?”. Multi cred ca se va prabusi lumea. Multi cred ca nu se vor descurca fara respectivul coleg. Mai sunt si unii care cred ca, din contra, totul va fi mai bine de acum incolo. Doar respectivul obstructiona progresul.
Da, atunci cand pleaca un senior care mai este si leader de echipa nu este doar ca si cand iti lipseste o piesa dintr-un puzzle. In realitate, poti ajunge la asa-numitul efect domino in care scoaterea unei piese esentiale poate darama toate celelalte piese. Da, firma poate ajunge si la faliment in lipsa unui singur om. Da, poate acel om era liantul echipei si poate ca fara el vor pleca toti oamenii cheie din companie. Da, se poate sa se ajunga la haos si la ruine.
Si apoi? Apoi un leader determinat ar putea construi totul din temelie sau de unde s-a ramas – in functie de abordarea, stilul si abilitatile sale. Da, cel care a plecat nu poate fi inlocuit… in acelasi fel. El poate fi inlocuit de cineva diferit in mod diferit. Lipsurile lui ar putea fi acoperite, ar putea fi adusa valoare adaugata si clar unele lucrurile bune nu se vor regasi.
Acelasi lucru il poti spune si in relatii, in viata de zi cu zi. Ai sentimentul ca unele lucruri, activitati sau persoane sunt de neinlocuit in viata ta. De neinlocuit… in acelasi fel.
Principiul contraofertei – la job sau in dragoste
M-a distrat acum vreo 2 luni Cristina cu un articol pe tema demisiei - articol in care ea face o paralela intre divort si demisie. Ma gandeam sa ii completez articolul – fiind pusa de curand in niste conjuncturi care mi-au amintit de articolul ei – cu ceea ce se intampla dupa oficializarea demisiei sau divortului. Atunci este momentul in care apare contraoferta.
Contraoferta – inevitabila in astfel de cazuri, mai mult sau mai putin sincera si, aproape de fiecare data, insotita de un pic de disperare. Cum se concretizeaza ea? Fostul angajator iti ofera bani, o noua functie, o promovare sau un alt sef pentru a te convinge sa ramai. Sau, in paralel, fostul/fosta iti promite cate in luna si in stele, iti spune ca toate se vor schimba si totul va fi minunat.
Tentatia de a accepta? Maxima. Socoteala de acasa – cand ziceai ca iti dai demisia sau inaintezi divort si nimeni nu te poate indupleca – nu se potriveste cu cea din targ. De ce? Pentru ca in primul rand ti se da ceea ce voiai si, in plus, o senzatie temporara de putere – ai senzatia ca ai the higher ground. Celalalt – angajatorul sau fostul – este cel care face compromisuri si tu esti cel care primesti mare parte (niciodata chiar tot) din ceea ce ceri.
In plus, este vorba de comoditate, de confort – ambele fiind dorinte ale speciei umane. Fostul job/fostul partener sunt lucruri stiute, terenuri sondate, pe care ti-ai dori sa ramai, macar din comoditate, si din faptul ca ai cladit deja ceva acolo si iti este frica/mila sa le parasesti. Aici mai adaugam poate si frica de nou, teama de esec in ceea ce priveste noutatea, teama ca faci alegerea gresita. Sau ideea ca iti va parea rau dupa ce lasi in urma.
Ar trebui sa accepti contraoferta? Eu zic ca in nici un caz. De ce? Pentru ca sunt vorbe in vant. Pentru ca daca ai fi fost important, ai fi fost important si inainte. Pentru ca exista destul timp sa fii convins pana sa se ajunga aici. Acum ai parte doar de vorbe in vant si vei ajunge in curand – sau poate in 3-4 luni – in acelasi punct. Aminteste-ti si ca nu ai luat decizia atat de repede. Ca au fost suficiente ocazii in care ai vrut sa dai a doua sansa si ai ajuns la aceeasi concluzie. De cate sanse ai nevoie? In plus, te-ai pregatit deja moral pentru nou.
So go for it! Cand ceva s-a terminat, fii sigur ca s-a terminat.
